A şasea ediţie a Festivalului AccesArt va debuta, vineri, pe strada Regimentul 5 Vânători din Timişoara. Dacă cele trei zile de festival vor fi animate de peste 50 de ateliere şi workshop-uri creative, serile vor fi dedicate muzicii bune, pe scenă urmând să urce, printre alţii Norzeatic şi Big Brothers Band.
Timișorenii vor avea prilejul de vedea cel mai nou spectacol al celebrului coregraf Răzvan Mazilu, o instalație de dans contemporan realizat de trupa IPtanz din Köln și mai multe filme și expoziții dedicate acestei arte. Toatea astea și alte evenimente sunt cuprinse în programul primului Festival de dans contemporan de la Timișoara, organizat de Centrul Cultural German și asociația care pregătește candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană.
Ateliere meșteșugărești, expoziții de fotografii și obiecte artizanale sau turnee de minifotbal, acestea sunt doar câteva dintre evenimentele ce constituie cea de-a cincea ediție a Festivalului Inimă de copil. La festival și-au anunțat participarea 14 unități școlare din țară și din Serbia, atât cu limbă de predare română, cât și alte limbi ale minorităților din zona Banatului. Festivalul va demara vineri, 31 mai și va lua sfârșit sâmbătă, 1 iunie.
Circa 100 de tinere frumoase și dornice de afirmare au participat, la începutul acestei săptămâni, la castingul pentru alegerea celor 40 de modele care vor urca pe scena Filarmonicii Banatul din Timișoara în cadrul Festivalului Studențesc de Modă care va avea loc în perioada 22-23 iunie.
Dacă sunteți iubitori de teatru, stați cu ochii pe www.tion.ro. Vă TESZT-ăm pasiunea pentru teatru cu invitații la cinci dintre cele mai bune spectacole ale Festivalului Teatrului Maghiar din Timișoara. Cel de-al doilea eveniment pe care l-am ales pentru cititorii noștri este o piesă celebră: ”Pescărușul”, de A.P. Cehov, o montare-maraton care durează... 6 ore și jumătate!
Ştiri din Timiș
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș au participat, sâmbătă, la acțiunea de împădurire „Plantarea Codru 2026”, desfășurată în localitatea Ianova, județul Timiș, contribuind la extinderea zonelor verzi din apropierea Timișoarei.
Ştiri din Timiș
La fel ca în fiecare an în preajma sărbătorii de Bunavestire, la Timișoara a avut loc Marșul pentru Viață. Manifestarea a avut ca scop „promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut și afirmarea valorilor vieții umane”, potrivit organizatorilor de la Asociația „Darul Vieții”.
Ştiri din Timiș
Într-un context în care incertitudinile legate de viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 27 martie, în Centrul de Conferințe o nouă ediție din seria #CampusTalks, desfășurată sub titlul sugestiv „Ce te faci după ce vei absolvi?”.
1
Turism
Iarna își face simțită prezența din nou, chiar la final de martie, oferind un spectacol neașteptat pe Muntele Mic. Stațiunea montană s-a transformat într-un veritabil peisaj de poveste, după ce un strat proaspăt de zăpadă, de aproximativ zece centimetri, s-a așternut în ultimele ore.
2
Ştiri din Timiș
Lucrările de consolidare și modernizare pe DN 59B, în județul Timiș, au început în forță, încă din prima săptămână de la debutul intervențiilor. Pe mai multe tronsoane ale drumului național, echipele de muncitori sunt deja mobilizate, desfășurând operațiuni esențiale pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.
Ştiri din Timiș
Trenurile vor circula după ora de vară începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, când ora 3:00 devine 4:00. Garniturile aflate deja pe traseu își continuă cursa, iar cele programate între 3:00 și 4:00 vor pleca cu o întârziere de o oră. Călătorii sunt sfătuiți să verifice orarul înainte de plecare.
România
România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie: ora 03:00 devine 04:00, iar ziua are 23 de ore. Schimbarea poate provoca oboseală și tulburări de somn pentru câteva zile.
3
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj anunță demararea primei etape a programului de cadastru sistematic, realizat în colaborare cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Timiș. Proiectul vizează înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.