La Timişoara va începe, vineri, cel mai mare festival catalan din afara Spaniei – APLEC Internacional, care va ţine întreg weekend-ul. RATT anunţă modificări în circulaţia unor mijloace de transport pentru desfăşurarea unora dintre manifestările care vor avea loc în cadrul festivalului.
Peste 500 de artişti catalani vor participa alături de grupuri din România la un eveniment extrem de interesant şi de spectaculos incluzând tradiţionalele parade cu giganţi, jocuri cu foc, turnuri umane şi multe alte repere ale tradiţiei catalane. Inceputul lunii august va aduce la Timişoara cel mai mare şi impresionant festival catalan din afara Spaniei.
Aproape 400 de artiști din Catalonia vor veni la Timișoara, pentru a susține cel mai mare festival de artă tradițională din ”el Principat”. Majortiatea evenimentelor din cadrul festivalului se vor desfășura în Piața Victoriei, iar timișorenii vor avea ocazia de-a învăța să danseze Sardana, hora catalană, a dezvăluit Excelența Sa Jose Miguel Vinals, consulul onorific al Spaniei la Timișoara.
Cel mai mare festival internațional catalan se va organiza la Timișoara în această vară. Sunt așteptați peste 500 de artiști ce vor aduce spiritul și cultura catalană pe străzile orașului de pe Bega.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. RNRMETAD 85 TIM S.R.L anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Construire centrala electrica fotovoltaica, bransamente utilitati si organizare executare lucrari”, propus a fi amplasat in Localitatea Pischia, extravilan, CF 400444, jud. Timis.
Ştiri din Timiș
Pentru cei care se bucură de zilele de primăvară și vor să întâmpine vara cu entuziasm, brandurile din Iulius Town au pregătit sugestii interesante pentru completarea garderobei de sezon. Sezonul acesta se poartă relaxarea și stilul quiet luxury, iar catalogul fashion de la Iulius Town îți oferă inspirația de care ai nevoie pentru vacanțe reușite.
Mapamond
Oamenii de ştiinţă au demonstrat una dintre teoriile lui Albert Einstein, dovedind nu doar existenţa unei regiuni „de plonjare" din jurul unei găuri negre în care materia se prăbuşeşte, ci şi a faptului că această zonă exercită unele dintre cele mai puternice forţe gravitaţionale identificate până în prezent în galaxie, scrie AGERPRES.
Eveniment
Un bărbat din Nădrag are mașina avariată după ce aceasta a fost lovită cu un pavaj de beton de către un pieton. Vinovatul are acum dosar penal.
Ştiri din Timiș
CFR Călători anunță că, de la mijlocul lunii iunie, „toate trenurile duc la Marea Neagră”. Este vorba despre deja cunoscutul program „Trenurile Soarelui”, inițiativa prin care, de-a lungul sezonului estival, compania feroviară vrea să lege toate colțurile țării de litoralul românesc.
3
Ştiri din Timiș
Membrii clubului de Scrabble din Timișoara invită atât pasionații acestui sport al minții, cât și pe cei încă neinițiați, să se întâlnească și să…joace! Întâlnirile sunt gratuite și se desfășoară în spații publice, cu acces liber. Pentru cei care reușesc să se prindă de joc și chiar vor câștiga, cei de la FITT Tim-Team pun la bătaie jocuri de luat acasă.
Mapamond
Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în continuare gravă şi capacitatea sa de comunicare este limitată după ce a fost miercuri ţinta unei tentative de asasinat, a anunţat joi guvernul slovac, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Un protest spontan al angajaţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş (APM Timiş) a avut loc joi dimineață, de la ora 10.
1