Amatorii de festivaluri sunt invitați, în această vară, să se bucure de cele cinci zile de distracție de la Volt Festival. Se pregătesc o mulțime de concerte, DJ-set-uri și petreceri răsunătoare, primele nume din line-up fiind deja confirmate. Printre cei care vor trece pe la Volt în acest an se numără: Linkin Park, Martin Garrix, Lost Frequencies și mulți alții.

Mapamond

Șeful CIA la Moscova. Putin trebuie convins să nu atace o țară NATO
Directorul CIA, John Ratcliffe, a mers la Moscova pentru discuții cu serviciile secrete ruse. Potrivit presei americane, unul dintre scopurile vizitei a fost avertizarea Rusiei să nu atace un stat membru NATO.

Turism

Dragana Mirković cântă la Zilele Dovleacului din Kikinda. Patru zile de festival, la doar 70 km de Timișoara
Dani Ludaje – Zilele Dovleacului, unul dintre cele mai importante festivaluri de toamnă din Serbia și din Europa de Est, revine la Kikinda între 17 și 20 septembrie. Organizatorii au pregătit patru zile de concerte, gastronomie bănățeană, târguri, concursuri și, bineînțeles, dovleci de dimensiuni impresionante.

Mapamond

VIDEO. Iadul apelor în Nepal: peste 160 de morți și sute de turiști dispăruți
Cel puțin 162 de persoane au murit, iar 579 sunt date dispărute în urma inundațiilor devastatoare din Nepal. Printre dispăruți se află peste 400 de cetățeni străini. Dezastrul a fost provocat de prăbușirea unor formațiuni de rocă și gheață glaciară, urmată de o masivă alunecare de aluviuni. Echipele de salvare intervin cu dificultate, iar SUA au anunțat un ajutor de 500.000 de dolari.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 27 august
Joi, 27 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 august 2026, în Timișoara?
Joi, 27 august, puteți merge la expoziții, la teatru sau la film.

Mapamond

A murit Tim Curry, starul din „The Rocky Horror Picture Show”. Avea 80 de ani
Tim Curry, celebrul actor din „The Rocky Horror Picture Show” și „It”, a murit la vârsta de 80 de ani. Actorul britanic a avut o carieră de peste cinci decenii și a rămas în memoria publicului prin rolurile sale emblematice. 2

Mapamond

Meta, obligată să scoată miliarde după acuzațiile privind siguranța copiilor pe rețelele sociale
Meta a acceptat să plătească 16,68 miliarde de dolari și să impună noi măsuri de siguranță pentru adolescenți, pentru a evita o sentință într-un proces privind efectele Facebook și Instagram asupra sănătății mintale a copiilor. Acordul trebuie aprobat de un judecător.

România

Răsturnare de situație la Senat: examenul separat de admitere la liceu, din nou în Comisie
Senatul a retrimis la Comisie proiectul privind examenul separat de admitere la liceu. Dezbaterea și votul vor fi reluate pe 1 septembrie, iar până atunci regulile actuale rămân în vigoare. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici