Mâini în aer, oameni care nu s-au putut abține să nu danseze și foarte multă muzică. Așa se poate descrie atmosfera din Sala Mare a Teatrului Național Timișoara, la încheierea festivalului FDR. Pentru a pune capăt săptămânii dedicate dramaturgiei românești, pe scena de la naționalul timișorean au urcat Subcarpați+Orchestra. Sala a fost plină, iar publicul a avut parte de un concert de excepție.
Timișorenii vor avea parte de un eveniment de proporții, miercuri seară. Este vorba despre concertul Subcarpați+Orchestra, care va încheia ediția din 2015 a Festivalului Dramaturgiei Românești. Biletele la acest eveniment s-au epuizat în doar câteva zile de la punerea lor în vânzare, dar toată lumea va putea să se bucure de concertul Subcarpați! Asta pentru că se va difuza live pe site-ul Teatrului Național Timișoara.
După o săptămână de teatru de cea mai bună calitate, Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara se apropie de final! Iubitorii de teatru sunt așteptați la ultimele două reprezentații din cadrul evenimentului. Festivalul se va încheia grandios. Pe scena Teatrului Național Timișoara va urca trupa Subcarpați. Pentru că nu vrem să ratezi ultimele reprezentații teatrale, www.tion.ro are invitații pentru încă două spectacole!
Timișorenii sunt așteptați din nou la teatru! Evenimentul FEST-FDR, singurul festival din țară dedicat dramaturgiei românești, mai are câteva spectacole de excepție pregătite pentru publicul din orașul de pe Bega. Pentru că nu vrem să ratezi nicio reprezentație din cadrul FDR, redacția www.tion.ro a pregătit încă un nou concurs pentru cititorii fideli.
Timişorenii s-au putut delecta, în ultimele zile, cu unele dintre cele mai bune spectacole de teatru din ultima perioadă. La fel vor putea să facă și de acum înainte, pentru că festivalul FDR continuă cu reprezentații inedite. Pentru că nu vrem să ratezi nicio piesă din cadrul acestui eveniment, redacția www.tion.ro te provoacă din nou la concurs şi pune la bătaie mai multe invitații pentru cititorii fideli.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Iarna este sezonul în care petrecem cel mai mult timp acasă. Zilele sunt mai scurte. Serile sunt mai lungi. Atmosfera din locuință contează mai mult ca oricând. Nu mai este vorba doar despre căldură termică, ci și despre confort vizual și stare de bine.
Eveniment
O nouă vizită inopinată la Spitalul de Psihiatrie Jebel scoate la iveală o realitate greu de acceptat într-un sistem medical european: pacienți vulnerabili, cazați în condiții improprii, lipsiți de igienă, intimitate și consimțământ informat, într-un spațiu care figurează în planul unității drept… magazie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să extindă programul de premiere a performanței școlare și la nivelul învățământului primar. 355 de elevi și 76 de profesori din 11 școli ar urma să fie recompensați financiar pentru rezultatele obținute la concursuri naționale.
România
De ceva vreme, AUR – respectiv Alianța pentru Unirea Românilor – le oferă oamenilor posibilitatea (dacă o putem numi așa) de a-și achiziționa „carduri” care să le ofere anumite beneficii. Cu prețuri cuprinse între 100 și nu mai puțin de 5.000 de lei, descoperim că oferta nu adaugă neapărat drepturi noi, cât pune un preț pe unele deja existente.
7
Ştiri din Timiș
Unul dintre cei mai cunoscuți retaileri online a deschis o locație în Iulius Town, iar timișorenii au acum la dispoziție mii de produse de încălțăminte, genți și accesorii pentru femei, bărbați și copii. epantofi, retailer multibrand recunoscut pentru diversitatea portofoliului său, a adus în Iulius Town cel mai nou concept de magazin.
Ştiri din Timiș
Peste 10.800 de timișoreni și-au plătit impozitele locale chiar din prima zi de încasare, luni, 19 ianuarie, cu circa 50% mai mulți decât anul trecut. Majoritatea au ales plata online sau prin stațiile SelfPay, introduse în premieră.
14
Ştiri din Timiș
Ți s-a spus vreodată că „pe vremea mea nu era așa”? Dacă da, nu ești singur. Diferențele dintre generații sunt reale și explică de ce părinții și bunicii par uneori că vorbesc o altă limbă decât tine.
1
România
De doi ani, Guvernul a suspendat indexarea pensiilor în funcție de rata inflației. Și în 2026, punctul de referință în calculul pensiei se va menține la 81 de lei. Această măsură afectează aproape cinci milioane de pensionari români. Prețurile tot mai mari ale produselor de bază, taxele și impozitele crescute și inflația ridicată îi vulnerabilizează grav pe pensionarii ne-speciali, adică pe majoritatea. În aceste condiții, FACIAS cere Avocatului Poporului să reacționeze în apărarea lor și să sesizeze Curtea Constituțională.
4