Două extraordinare titluri de operă și importanți soliști invitați din țară și din străinătate sunt atuurile programului următoarelor zile în Festivalul Internațional Timișoara Muzicală, ediția a 34-a: Faust și Traviata.
Opera Națională Română din Timișoara inaugurează stagiunea 2013/2014 cu una dintre cele mai grandioase producții ale sale din ultimul deceniu: spectacolul cu opera „Faust” de Charles Gounod. Pentru rolul titular va reveni la Timișoara tenorul chinez Like Xing.
Opera Naţională Română din Timişoara a triumfat, luni seară, la Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, unde producţia cu opera Faust, de Charles Gounod, a cucerit cele mai importante trofee: premiul pentru cea mai bună regie, premiul pentru scenografie&design costume, cea mai bună coregrafie şi titlul de Cel mai bun spectacol.
Admiratorii sopranei Angela Gheorghiu o pot asculta pe divă într-un spectacol transmis live la Timişoara, în High Definition, de la Opera din Londra.
Eveniment
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Eveniment
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.
Ştiri din Timiș
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile fostului Club Voința de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru a continua amenajarea malurilor Begăi. Terenul de aproape 5.000 de metri pătrați aparține deja municipalității, însă construcțiile sunt private.
Ştiri din Timiș
Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea beneficia de consiliere socială și psihologică până la ora 20, în două zile pe săptămână. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) anunță modificarea programului specialiștilor din cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, dar și planuri pentru reorganizarea spațiilor și identificarea unor locuri în care victimele să poată fi cazate în regim de urgență.