Reprezentanţii Primăriei Timişoara şi ai Poliţiei Locale continuă să înmâneze somaţii asociaţiilor de proprietari care nu întreţin clădirile istorice din municipiu. Viceprimarul Traian Stoia afirmă că municipalitatea nu va ezita să treacă la amenzi şi chiar să ceară urmărirea penală a celor care, prin neîntreţinerea faţadelor, pun în pericol viaţa şi sănătatea pietonilor.
Peste 50 de blocuri ar urma să fie reabilitate termic, la Timişoara, pe fonduri europene. Cel puţin acestea sunt aşteptările oficialilor primăriei, pentru că încă nu au fost semnate contractele de finanţare. Vorbim despre proiecte de 10 milioane de euro. Procedurile sunt avansate, spun reprezentanţii municipalităţii, în cazul imobilelelor de pe bulevardul Liviu Rebreanu, de pe Calea Şagului, Calea Martirilor şi Calea Aradului.
Pe lângă programul din fonduri germane prin care se doreşte reabilitarea a 143 de clădiri din Timişoara clasate ca monumente istorice, municipalitatea va lansa, cel mai probabil anul următor, un al doilea program, ce prevede ajutarea proprietarilor din alte clădiri istorice ale oraşului. Proiectul va avea un buget estimat, în 2014, de un milion de euro, bani asiguraţi din bugetul local, din care 20 la sută sunt nerambursabili de către proprietari.
Mai multe clădiri istorice degradate din Timişoara vor fi reabilitate în perioada următoare, cu sprijin financiar german. Prioritate pentru a primi credite preferenţiale vor avea proprietarii de clădiri monument istoric, pe lista Primăriei Timişoara existând deja zece imobile care au aproape toată documentaţia necesară. Printre acestea sunt şi imobilele în care se află sediile filialelor PNL Timiş şi PNŢCD Timiş.
Aproape jumătate dintre proprietarii de clădiri istorice din zona centrală a Timişoarei care au fost notificaţi de primărie să-şi demonteze aparatele de aer condiţionat de pe faţade s-au conformat şi le-au dat jos. Autorităţile locale continuă verificările şi atrag atenţia că deţinătorii de imobile care nu renunţă la aceste instalaţii riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Până acum au fost aplicate cinci sancţiuni, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.