Anchetă rapidă a pompierilor timișeni în urma incendiului izbucnit miercuri la halele unei societăți comerciale de lângă Șag. Salvatorii au stabilit că vinovat de producerea incidentului este un muncitor care suda fără să respecte regulamentele de siguranță. Mai mult, reprezentanții societății au fost sancționați cu 10.000 de lei pentru că sistemul de hidranți nu era funcțional.