Timișorenii sunt invitați, între 2 și 4 octombrie, la o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor (NAG). Cinci dintre „Spațiile pentru comunitate”, administrate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, intră în program cu expoziții, instalații, film independent, video art, artă sonoră, desen și proiecții. Accesul la evenimente este gratuit.
O serie întreagă de noi expoziții îi îmbie pe iubitorii artelor vizuale să ia la pas galeriile din Timișoara, dintr-un colț în celălalt al urbei. Tineri artiști în expoziții colective, senzații efemere captate într-un gest artistic, un discret Eden al boemiei artistice, păsări, frunze și sute de molii: toate, de descoperit în aceste zile de vară prin oraș. Atenție: unele dintre galeriile timișorene pot fi vizitate doar cu programare prealabilă!
Expoziția „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă” se deschide în curând la Bastion. Vizitatorii vor avea ocazia să admire piese deosebite, precum portrete, mobilier de epocă, ceramică, sticlărie și textile nobiliare, păstrate în muzee și arhive de prestigiu din Banat, Serbia și Ungaria.

Ştiri din Timiș

Joc și cântec din străbuni, festivalul care debutează într-o comună din Timiș
Comuna Bara va găzdui duminică, 1 noiembrie, prima ediție a evenimentului „Joc și cântec din străbuni”, o manifestare dedicată tradițiilor și folclorului bănățean. Publicul va avea parte de dansuri populare, poezie în grai bănățean și momente muzicale susținute de soliști și instrumentiști.

Capitală Culturală

Cum arată epuizarea în societatea de azi? Nouă artiști explorează limitele corpului, într-o expoziție la Timișoara
Cum ajung munca, presiunile sociale, crizele politice și schimbările climatice să ne afecteze corpul și viața de zi cu zi? Este una dintre întrebările de la care pornește expoziția colectivă „Tired Mass”, care va fi deschisă la Timișoara, la INDECIS Artist Run ( Bastion 3, strada Hector nr. 1), în perioada 6 noiembrie 2026 – 30 ianuarie 2027. Vernisajul este programat vineri, 6 noiembrie, de la ora 18.

Ştiri din Timiș

Arta și excelența, împreună pe scena Galei Excelenței în Afaceri
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri. 1

Ştiri din Timiș

Halloweenul aduce distracție la Iulius Town Timișoara
Halloweenul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi nu este suficientă pentru toate aventurile, duminica vine cu o nouă poveste, alături de Hansel și Gretel.

Mapamond

Patrick Stewart, legendarul actor din „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din seria „Star Trek”, a încetat din viață miercuri, 28 octombrie, la reședința sa din Los Angeles, potrivit informațiilor G4Media. 1

Eveniment

Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.