Explozie puternică la marginea Timișoarei, după ce o cantitate însemnată de propan a scăpat dintr-un rezervor din zonă. Flăcările ajung până la înălțimea de 4 metri și pot fi văzute de la câțiva kilometri. Din fericire totul a fost un scenariu al pompierilor, care au vrut să își testeze pregătirea pe teren într-o situație de urgență.
Un grav accident rutier a avut loc, joi dimineața, pe strada Ovidiu Cortuș din Timișoara. Două persoane au murit și alte șapte au rămas încarcerate, în urma unui accident în care au fost implicate un autocar, un autocamion și un autoturism. Din fericire, a fost vorba doar de scenariul unui exercițiu al pompierilor în care a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Explozie de proporții în zona Gării de Est din Timișoara. Un tren ce transporta călători a intrat în coliziune cu un tren cisternă. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a 20 de pasageri, iar substanța petrolieră din trenul cisternă s-a scurs pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați. Acest scenariu a stat la baza unui exerciţiu pus la cale de ISU Banat, joi dimineaţa, exerciţiu de punere în aplicare a aşa-numitului Plan Roşu.
Explozie în Gara de Est: un tren cisternă a intrat în coliziune cu un tren de pasageri! În urma impactului patru vagoane au deraiat, două s-au răsturnat, iar unul dintre vagoanele petroliere a luat foc. Din fericire, este vorba doar despre un exercițiu care va fi organizat de Inspectoratul penrtu Situații de Urgență Banat (ISU), joi dimineața, în zona Gării de Est din Timișoara, pentru limitarea și înlăturarea urmărilor unui catastrofe feroviare.
30 de ore de exercitii, desfăşurate în mod continuu, zi şi noapte, de către membrii echipei DKMT Rescue din Ungaria, Serbia şi România, au avut scopul să demonstreze cum putem face faţă unor inundaţii de proporţii în Euroregiunea Dunăre - Criş - Mureş - Tisa. La aceste exercitii au participat și pompieri din cadrul ISU Banat la sfârșitul săptămânii trecute.
România
Centrul FILIA și Asociația eLiberare, alături de aproape 200 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic, îi cer ministrului Justiției să urgenteze aplicarea măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute de Legea nr. 53/2026. Semnatarii avertizează că unele dintre crimele comise împotriva femeilor ar fi putut fi prevenite dacă riscurile ar fi fost evaluate la timp, iar autoritățile ar fi intervenit cu măsuri adecvate de protecție.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara primește, în perioada 22–26 octombrie 2026, cereri pentru comercianții care doresc să vândă flori, coronițe, aranjamente florale și candele cu ocazia Zilei Morților, de 1 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru găsirea unui constructor care să renoveze și să extindă clădirea de pe strada Herculane nr. 67, unde va funcționa Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,36 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de cel mult zece luni de la emiterea ordinului de începere.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.
Ştiri din Timiș
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.