Peste 350 de persoane vor discuta sâmbătă, de la ora 9, la Hotel Boavista, despre cele mai noi descoperiri din domeniul industriei auto, dar şi care vor fi tendinţele în următorii ani, în cadrul „Hella Driving Innovation Day”. Vedeta dezbaterii va fi canadianul Jim Kor, inginer de mecanică și design, vizionar și proiectant al conceptului URBEE, o mașină ecologică, „printată” 3D aproape în totalitate, au anunţat organizatorii.
Cea mai bună cafea și foarte multă cultură! Asta li se pregătește timișorenilor la sfârșitul lunii aprilie. Este vorba despre ediția cu numărul 11 a evenimentului „Cafekultour” - Săptămâna Cafenelelor. Astfel, timp de șapte zile, amatorii de artă vor putea să se delecteze cu tot felul de reprezentații culturale, care de care mai speciale, iar în centrul atenției se vor afla tineri artiști din țară şi din străinătate.
Cunoscutul om de divertisment Mihai Bendeac se va afla la Timișoara în luna aprilie. Actorul a pregătit un spectacol deosebit pentru fani, la limita dintre stand-up și teatru. Evenimentul a fost definit ca fiind o „spovedanie comică”, iar timișorenii care vor participa la spectacol vor avea ocazia să descopere mai multe despre Bendeac și lumea pe care a creat-o.
Universitatea de Vest din Timişoara le oferă o şansă liceenilor interesați să descopere ce înseamnă învăţământul superior, dar şi să îşi aleagă specialitatea care li se potriveşte cel mai bine.
Cu ocazia sărbătorilor de Paști, timișorenii sunt invitați la o zi plină de distracție și voie bună. Este vorba despre evenimentul „Goana după ouă”, unde participanții vor putea să câștige numeroase premii, dar să facă și donații pentru copiii nevoiași.
Ştiri din Timiș
Adrian Pleșescu, un tânăr care odinioară visa „să mute munții din loc” duce astăzi o luptă grea pentru a-și recăpăta independența, după ce un accident rutier grav petrecut în urmă cu șase ani i-a schimbat complet viața. Mașina în care se afla a fost lovită de un tren în comuna Giroc și a stat o lună în comă.
Sănătate
Managerul Spitalului Județean din Timișoara, Dorel Săndesc, a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului rutier din 2018 în care o femeie a murit. Decizia a fost pronunțată pe 13 martie de Judecătoria Timișoara.
Ştiri din Timiș
Lumea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția prozatoarei și traducătoarei Dana Gheorghiu (Daniela Gheorghiu, născută Anghel), care a murit după o lungă și grea suferință.
Ştiri din Timiș
Pasionații de colecții, jocuri de societate și figurine sunt invitați duminică, 15 martie, la MiniExpo Timișoara, un eveniment dedicat comunității hobby din oraș. Manifestarea este organizată de Flamey’s și ZENOS și va avea loc între orele 10 și 20, la Flamey’s Gaming Bastion (str. Diaconu Coresi nr. 31).
Capitală Culturală
Artista vizuală Regina Damian revine în fața publicului din Timișoara cu o nouă expoziție personală de pictură, intitulată „Stillness above Chaos”. Evenimentul va fi găzduit de Centrul de Proiecte Timișoara, în perioada 19–29 martie, iar vernisajul este programat miercuri, 18 martie, de la ora 18, în spațiul de la parter al instituției de pe strada Vasile Alecsandri.
Eveniment
Un bărbat de 40 de ani din Giroc este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști conducând fără permis pe o arteră intens circulată din Timișoara și a refuzat atât testarea cu etilotestul, cât și recoltarea probelor biologice.
Târgul Imobiliar
A început Târgul Imobiliar Timișoara (TIT), organizat în acest weekend la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții și consultanți financiari care prezintă oferte de locuințe și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.
Târgul Imobiliar
Începând de astăzi, 14 martie, Timișoara are un proiect nou care îi schimbă perspectiva urbană. City of Mara FORUM — ansamblul care combină locuire, hotel internațional, retail, co-working și spații verzi — își deschide oficial porțile pentru primii cumpărători la Târgul Imobiliar Timișoara, Standrile G7-G8.