Nikon România a prezentat la Timişoara cele mai noi produse Nikon, care au fost puse la dispoziţia celor prezenţi la eveniment pentru testare. Vedetele zilei au fost aparatele foto D3100 si D7000, însoţite de noile obiective Nikkor.
Timp de trei zile, de vineri şi până duminică puteţi vedea oferta de noi apartamente sau de case la cea de a şasea ediţie a evenimentului Acasă Pentru Toţi. Târgul imobliar va avea loc în acest sfârşit de săptămână, la Iulius Mall Timişoara.
Cei mai buni crescători de oi din Banat şi nu numai şi-au dat întâlnire, sâmbătă, la Timişoara. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Ovine şi Caprine „Ovis Banatim” Timiş, într-un spaţiu pus la dispoziţie de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, are loc cea de-a patra ediţie a „Festivalului oierilor” şi prima ediţie a Târgului de Ovine.
În timp ce multe cluburi organizează show-uri de striptease masculin cu ocazia zilei de 8 martie, Casa de Cultură a Studenţilor îi invită pe timişoreni la un alt gen de eveniment cu acest prilej: un spectacol folcloric.
Vrei să afli ce se mai poartă prin Timisoara? Ei bine, în perioada 13-14 martie, la Iulius Mall va avea loc prima ediţie „Fashion City”, un târg de modă cosmopolit care va prezenta pasionaţilor de fashion ultimele tendinţe în domeniu.
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona comunei Belinț. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal UPDATE 2. Traficul va fi reluat în jurul orei 14
Ştiri din Timiș
La cinci săptămâni de la emiterea ordinului de începere, lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.
Turism
Autoritățile din Veneția analizează o majorare semnificativă a taxei de acces pentru turiștii care vizitează orașul fără să se cazeze peste noapte.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituției. Măsura urmărește eficientizarea activității și consolidarea serviciilor destinate persoanelor vulnerabile.
Ştiri din Timiș
Cele patru generatoare achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara și donate autorităților din Ucraina au ajuns la Kiev, unde vor fi utilizate pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a unor servicii esențiale afectate de atacurile asupra infrastructurii energetice.
Eveniment
ANM a emis o informare de vreme călduroasă valabilă până luni, pentru cea mai mare parte a țării. Sâmbătă și duminică sunt în vigoare avertizări Cod Galben pentru vestul, centrul și sud-vestul țării, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Utvin.