Eveniment special in Raillys Caffe din Timişoara. Invitatii serii de vineri au oferit spectatorilor un concert de zile mari şi au fost răsplătiţi pe măsură. Cei de la Proconsul au fost aplaudati nu o dată la scena deschisă, minute in şir.
O comedie cu Horaţiu Mălăele „în rolul prostului perfect” este primul eveniment propus de Fundaţia Culturală Artmedia în acest an. „Dineu cu proşti”, de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, un spectacol care face cozi la bilete în Bucureşti, se joacă pe scena Operei din Timişoara în 7 şi 8 februarie, de la ora 19.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.
Ştiri din Timiș
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile.
Mapamond
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs pe DJ 693, între localitățile Seceani și Orțișoara, după ce un șofer în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul asupra mașinii și a părăsit partea carosabilă.
Utile
Sâmbătă, 31 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
2