Succes pentru stucturile cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Regionale de Finanţe Timişoara. Valoarea prejudiciilor descoperite de inspectori a crescut spectaculos în primele cinci luni ale anului în curs, este vorba de un plus de 343% faţă de perioada precedentă, fiind realizate şi 97 de sesizări penale la capitolul mare evaziune fiscală, adică puţin peste 61 de milioane de lei.
Astăzi vezi imagini de coșmar din clinica de psihiatrie de pe strada Văcărescu din Timișoara. Afli apoi că Georgicăa Cornu, dar și ceilalți cercetați în dosarul de evaziune, au fost reținuți.
Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi au descins, miercuri dimineața, la mai multe adrese din Timișoara, printre care și la locuința omului de afaceri Georgică Cornu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu pare îngrijorat de ancheta de proporţii declanşată de procurorii DIICOT ce vizează firma Romprest, cea care execută şi lucrările de reabilitare a centrului istoric din municipiu. Edilul şef susţine că nu a remarcat vreo diferenţă în modul de lucru al firmei după declanşarea acestui scandal.
Arestări pe bandă rulantă în dosarul de evaziune fiscală instrumentat de DIICOT Prahova. Un număr de 15 persoane au ajuns în spatele gratiilor în ancheta procurorilor care au stabilit că societatea comercială care reabilitează centrul istoric al Timișoarei era nucleul unei rețele infracționale, informează Mediafax.
Eveniment
O minoră de 13 ani a fost lovită de un bărbat de 54 de ani pe strada Coloman Wallisch din Lugoj, în timp ce traversa neregulamentar pe trotinetă. În umra impactului, fata a fost rănită și dusă de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Eveniment
Un incendiu izbucnit astă seară la o locuință de pe strada Martir Colonel Ioan din Timișoara a pus pe jar pompierii, care au intervenit rapid pentru stingerea flăcărilor. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar focul a fost lichidat.
Mapamond
O mașină a intrat în zona pietonală din Leipzig, pe Grimmaische Straße, lovind mai multe persoane. Două persoane au murit și altele au fost rănite grav. Șoferul, care fugise inițial, a fost arestat, iar autoritățile spun că nu există indicii de atac terorist.
Ştiri din Timiș
VIDEO. Autobuze electrice pentru zona metropolitană. Moșnița Nouă intră pe harta transportului verde
Transportul public din zona metropolitană a Timișoarei face un nou pas spre modernizare și ecologie. Începând de astăzi, locuitorii din Moșnița Nouă beneficiază de un autobuz electric modern, introdus pe linia M22.
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui, în perioada 16–17 mai, un amplu eveniment dedicat tinerilor din Dieceză, în cadrul Festivalul Tinerilor Timișoara, organizat de structurile Bisericii Romano-Catolice împreună cu parteneri locali și autorități municipale.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, de Ziua Europei, un eveniment cultural cu semnificație dublă: celebrarea a zece ani de activitate ai atelierului de pictură MGA – Moga Gallery Art și deschiderea expoziției „Atemporal – Timeless”, dedicată memoriei, emoției și timpului transpus în artă.
Mapamond
În Dubai, locuitorii au auzit explozii cauzate de interceptări după o alertă de raid aerian, fiind îndemnați temporar să se adăpostească. Între timp, Emiratele Arabe Unite acuză Iranul că a atacat cu drone un petrolier al ADNOC în Strâmtoarea Ormuz, fără a provoca victime.
Ştiri din Timiș
Orașul Sânnicolau Mare se pregătește să marcheze Ziua Europei printr-o serie de evenimente dedicate comunității, transformând centrul localității într-un spațiu al muzicii, tradiției și bunei dispoziții.