Politia Locala patruleaza zilnic in Piata Traian! Robu: Din primavara, acolo vom organiza evenimente
Scandalul de luni din Piața Traian l-a determinat pe primarul Nicolae Robu să ceară acolo o curățenie generală. Inclusiv în documentele primăriei, pentru a vedea exact cine locuiește cu acte în regulă în locuințele sociale ale municipalității. Edilul-șef spune că la primăvară va fi lună și bec în zona Traian. Așa spunea și toamna trecută…
Încet-încet, reprezentanții Primăriei Timișoara vor să curețe Piața Traian de persoanele certate cu legea. Recent, municipalitatea a evacuat din locuințele sociale din zonă două familii cu probleme, printre cei dați afară din apartamente aflându-se și cunoscuți hoți de buzunare din oraș. Momentan nu se mai pot face evacuări, dar curățenia din Traian continuă în luna aprilie a anului viitor.
Pericolul s-a mutat, de vineri, în zona localităților Moravița și Percosova. Acolo, spun pompierii, apele amenință să intre pe străzi și, mai apoi, în casele oamenilor. Salvatorii anunță că nivelul Bârzavei este în creștere, iar pompierii au trimis deja în zonă echipe pentru înălțarea digurilor. Până acum aproape 600 de persoane au fost evacuate în Timiș din cauza inundațiilor.
Ploaia din ultimele ore a făcut ravagii în județul Timiș. Zeci de drumuri și locuințe au fost inundate și mai multe persoane au fost evacuate. Cele mai mari probleme sunt la Gătaia acolo unde apa depășește un metru, dar și în zona localităților Buziaș, Percosova, Șemlacu Mare, Ferendia și Clopodia.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3