Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a prezentat la vot în cursul dimineţii, însoţit de soţie şi de fiica sa, dar şi flancat de mai mulţi reprezentanţi ai PNL, cum ar fi Ben-Oni Ardelean, Cristian Buşoi sau Viorel Coifan. Edilul a votat la Şcoala nr. 30 din cartierul în care locuiește. A reclamat faptul că cei din secţiile de acolo nu le spun oamenilor că trebuie să voteze de două ori: şi pentru Parlamentul European, şi pentru parţiale.
Duminică, 25 mai, suntem chemaţi în faţa urnelor pentru a-i alege pe cei care ne vor reprezenta la nivel european. În judeţul Timiş, odată cu alegerile pentru Parlamentul European, au loc şi alegeri parţiale. Vorbim despre Colegiul 3 Deputaţi Timişoara. În localitatea Criciova oamenii vor ieşi la vot şi pentru a-şi alege un nou primar, iar la Săcălaz vor fi alegeri parţiale pentru un nou consiliu local. Rămâneţi pe www.tion.ro pentru a afla cum decurge ziua votului. Dacă doriţi să ne prezentaţi situaţii inedite din timpul procesului electoral sau să ne semnalaţi fraude ne puteţi scrie pe redactie@tion.ro.
Duminică va fi o zi plină pentru polițiștii din județul Timiș. Peste 1.600 de oameni ai legii din județ vor supraveghea procesul de votare și vor proteja cele 657 de secții din județ.
În ciuda faptului că pe străzile Timişoarei tronează în continuare o mulţime de materiale electorale, oficial campania s-a încheiat. Timişenii se pregătesc să iasă la vot. Duminică, 25 mai, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. În paralel, la Timişoara sunt programate alegeri parţiale pentru Colegiul 3 – Camera Deputaţilor. Dacă nu ştiţi la ce secţie de votare sunteţi arondaţi puteţi consulta lista secţiilor din judeţul Timiş pe www.tion.ro!
Ramona Mănescu, candidat PNL la europarlamentare, se află, jo, la Timişoara. Mănescu a făcut o vizită prin centrul oraşului şi prin Colegiul 3, acolo unde, din partea PNL, candidează Viorel Coifan. Fostul ministru al Transpoturilor promite sprijin în cursa Timişoarei pentru Capitală Culturală Europeană, dar şi pentru dezvoltarea infrastructurii.
România
Centrul FILIA și Asociația eLiberare, alături de aproape 200 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic, îi cer ministrului Justiției să urgenteze aplicarea măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute de Legea nr. 53/2026. Semnatarii avertizează că unele dintre crimele comise împotriva femeilor ar fi putut fi prevenite dacă riscurile ar fi fost evaluate la timp, iar autoritățile ar fi intervenit cu măsuri adecvate de protecție.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara primește, în perioada 22–26 octombrie 2026, cereri pentru comercianții care doresc să vândă flori, coronițe, aranjamente florale și candele cu ocazia Zilei Morților, de 1 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru găsirea unui constructor care să renoveze și să extindă clădirea de pe strada Herculane nr. 67, unde va funcționa Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,36 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de cel mult zece luni de la emiterea ordinului de începere.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.
Ştiri din Timiș
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.