tion.ro Web analytics

Europarlamentarul umanist Maria Grapini și-a întrebat, marți, prietenii de pe Facebook dacă este cazul să voteze pentru numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror european. Timișoreanca era împărțită între faptul că LCK este româncă și faptul că aceasta a fost acuzată de PSD, ALDE și umaniști de diverse încălcări ale legii, de la fabricare de dosare, până la încheierea unor protocoale ilegale cu serviciile secrete.
Un europarlamentar solicită modificarea, înainte de aprobarea finală, a ordinii prioritizării realizării drumurilor importante cuprinse în Master Planul pe transporturi al României. Solicitarea ar fi una extrem de favorabilă Banatului, având în vedere că drumul dintre Lugoj şi Craiova, posibil autostrada A6, să fie prioritate în prima parte a ciclului de finanţare, până în 2020, şi nu mai târziu.
Europarlamentarul Maria Grapini, președintele PPUSL Timiș, se afla în clădirea Parlamentului European din Bruxelles, marți dimineață, atunci când a avut loc deflagrația la stația de metrou Maelbeek. În urma exploziilor care s-au produs la aeroportul din capitala belgiană, dar și la metrou, toți parlamentarii și angajații Parlamentului European au rămas blocați în clădire.
Europarlamentarul Maria Grapini, preşedintele PPU Timiş, și-a expus punctul de vedere referitor la subiectul refugiaţilor şi al migraţiei, în grupul politic din care face parte, S&D, în Parlamentul European. Grapini crede că problema trebuie tratată umanitar, dar nu trebuie scăpată din vedere securitatea cetăţenilor români.

Ştiri din Timiș

Peste 10.000 de timișoreni și-au plătit impozitele încă din prima zi. Cu 50% mai mulți decât anul trecut
Peste 10.800 de timișoreni și-au plătit impozitele locale chiar din prima zi de încasare, luni, 19 ianuarie, cu circa 50% mai mulți decât anul trecut. Majoritatea au ales plata online sau prin stațiile SelfPay, introduse în premieră.

Eveniment

Cool sau demodat? Cum văd generațiile lumea diferit
Ți s-a spus vreodată că „pe vremea mea nu era așa”? Dacă da, nu ești singur. Diferențele dintre generații sunt reale și explică de ce părinții și bunicii par uneori că vorbesc o altă limbă decât tine.

România

Avocatul Poporului a fost sesizat oficial să apere aproape 5 milioane de pensionari ne-speciali
De doi ani, Guvernul a suspendat indexarea pensiilor în funcție de rata inflației. Și în 2026, punctul de referință în calculul pensiei se va menține la 81 de lei. Această măsură afectează aproape cinci milioane de pensionari români. Prețurile tot mai mari ale produselor de bază, taxele și impozitele crescute și inflația ridicată îi vulnerabilizează grav pe pensionarii ne-speciali, adică pe majoritatea. În aceste condiții, FACIAS cere Avocatului Poporului să reacționeze în apărarea lor și să sesizeze Curtea Constituțională.

Ştiri din Timiș

Timișoara celebrează Unirea Principatelor Române în 24 ianuarie: ceremonii militare și religioase în Piața Unirii
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 24 ianuarie, să participe la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie militară și religioasă organizată de Instituția Prefectului – Județul Timiș.

Eveniment

UPDATE. Tragedie pe Centura Lugojului. Un șofer găsit încarcerat a murit la locul accidentului
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal

Dialoguri Sănătoase

Primii pași după o perioadă lungă fără sport
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 20 ianuarie
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

FOTO. Noaptea în care cerul din Timiș a prins culoare. Unde a putut fi admirată Aurora Boreală
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici