Regiunea Vest beneficiază deja de 250 de milioane de euro, sumă alocată de Uniunea Europeană sub formă de cofinanţare în cadrul programului Regio. Până acum au fost semnate deja de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest 131 de proiecte, valoarea acestora fiind de 345 de milioane de euro.
Judeţul Timiş se menţine în topul naţional al exportatorilor, ocupând locul trei, după Bucureşti şi Argeş. Mai mult, realizează peste jumătate din totalul exporturilor din regiune, fiind urmat, la mare distanţă, de Arad. Domeniul automotive, specializat în realizarea de piese pentru sectorul auto, ocupă o pondere importantă în producţia timişeană trimisă la extern.
Pus la punct pentru a sprijinii românii în achiziţionarea de locuinţe, dar şi pentru stimularea vânzării de apartamente noi, Programul „Prima Casă” a avut un succes limitat. Căderea pieţei imobiliare şi scăderea veniturilor i-a făcut pe clienţi să se orienteze mai ales către apartamentele vechi, mai ieftine. În Timiş au beneficiat de garanţia de la stat aproape 2.000 de credite ipotecare.