Miriam Mircea a crescut și s-a format la Timișoara, a studiat franceza și istoria, a trăit experiența Erasmus în Franța, apoi a plecat în Germania fără să știe limba germană. Astăzi, după 14 ani petrecuți în spațiul germanofon, predă germană și engleză în Elveția, într-un mediu educațional internațional. Drumul ei profesional este unul construit prin ambiție, muncă și dorința de a transforma fiecare schimbare într-o oportunitate de învățare.
Nemo a câştigat duminică Eurovisionul pentru Elveţia cu „The Code", un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului. Competiţia de anul acesta nu a fost însă lipsită de momente tensionate. Concurentul Ţărilor de Jos a fost descalificat înainte de marea finală și au avut loc manifestaţii pro-palestiniene. România nu a participat anul acesta la Eurovision.
Nu știm dacă ideea masteranzilor Facultății de Arhitectură din Timișoara va deveni curând realitate, dar aceștia au ales prezentarea unui proiect al unui restaurant de lux în Alpii Elvețieni către publicul timișorean ca și modalitate de a-și expune creativitatea. Expoziția conceptului restaurantului e prezentată la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara până în septembrie.

Cinema

Actrița Hilary Swank va deveni mamă pentru a treia oară, la 52 de ani
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.

România

Nicușor Dan: „Noul guvern ar putea fi votat marți”
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide.

Cinema

„Școala altfel” la cinema. Animații, drame și documentare pentru elevii din Timișoara
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.

Sănătate

Gripă sau răceală? Medicii Spitalului CFR Timișoara explică diferențele și când pot apărea complicații
Gripa și răceala obișnuită sunt infecții respiratorii provocate de virusuri diferite, iar simptomele lor se pot suprapune. Medicii Spitalului CFR Timișoara explică prin ce se deosebesc cele două afecțiuni, ce complicații pot apărea și de ce antibioticele nu trebuie folosite pentru tratarea infecțiilor virale.

Capitală Culturală

Din parc, spre galerie: Ecaterina Vrana, eveniment de artă la Timișoara
Proiectul „Ecaterina Vrana. La două voci” aduce opera artistei în două spații din Timișoara: în Parcul de Sculptură prin instalația PUI, recent relocată printre lucrările din parc, și în Galeria Jecza, unde vineri, 16 octombrie, de la ora 18, se deschide expoziția "L’appuntamento", curatoriată de Erwin Kessler. Fundația Jecza invită publicul timișorean să parcurgă împreună acest captivant itinerar artistic, din parc spre galerie.

Ştiri din Timiș

După șase ani de promisiuni, „pădurea-parc” prinde contur. Se pregătește o investiție de 20 de milioane de lei în Pădurea Verde
După mai bine de șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, proiectul transformării sale în pădure-parc mai face un pas. Consilierii locali vor vota studiul de fezabilitate pentru amenajarea unor trasee pentru pietoni și bicicliști, podețe, alei suspendate și zone de relaxare.

Ştiri din Timiș

AI, cărți, influenceri și viitorul Europei. Ce aduce noua ediție „Timișoara Ideas Fest”
Universitatea de Vest din Timișoara organizează, între 19 și 22 octombrie, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”. Programul include conferințe și dezbateri despre inteligența artificială, influența în mediul online, lectură și situația geopolitică din Europa, dar și ateliere creative și momente artistice.

Eveniment

L-au scutit de drumuri pentru refacerea documentelor. Polițiștii locali au găsit un portofel cu bani și acte în Timișoara
Un tânăr de 30 de ani și-a recuperat portofelul cu 672 de lei și mai multe documente, după ce polițiștii locali l-au găsit pe o stradă din Timișoara și au reușit să-i identifice proprietarul.