În Timişoara vor avea loc, în aceste zile, nu mai puţin de patru olimpiade. Prima, olimpiada de ştiinţe socio-umane, are deschiderea festivă marți, la ora 16.00, în Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara.
În perioada 7 – 11 aprilie Universitatea de Vest Timişoara îşi deschide porţile pentru toţi cei interesaţi de mediul universitar, dar mai ales pentru viitorii candidaţi la studenţie. Dedicat elevilor de toate vârstele care doresc să cunoască mediul universitar autentic şi opțiunile pentru domeniile şi specializările disponibile, evenimentul va presupune o adevărată incursiune în lumea științei, culturii şi tehnicii.
E clar! Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale şi la Bacalaureat nu au fost deloc satisfăcătoare în Timiş, ba din contră. Totuşi, mai există soluţii. Timpul, deşi scurt, nu e pierdut. Sute de dascălii sunt dispuşi să mediteze copiii, iar autorităţile au găsit resurse financiare pentru a le recompensa efortul.
Sistemul de învăţământ timişean ar putea suferi ceea ce investitorii germani numesc o adevărată revoluţie. Este vorba de apariţia primelor generaţii de absolvenţi ai sistemului de educaţie dual, un model de şcoală profesională realizat împreună cu firmele germane, pe model german.
Părinţii care au copii în învăţământul preuniversitar ar putea beneficia de o zi liberă în prima zi de şcoală, pentru a-i putea însoţi pe cei mici. Propunerea a fost adoptată, luni, tacit, de senatori.
România
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.
România
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor.
Ştiri din Timiș
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a decis revizuirea proiectului-pilot privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole și concerte, după protestul organizat în fața TNB și reacțiile din țară. Termenul de aplicare ar putea fi prorogat, iar grupul de lucru va fi extins, în contextul în care artiștii contestă obligativitatea raportărilor zilnice, considerând că acestea birocratizează munca artistică.
Ştiri din Timiș
Mai multe echipe de robotică formate din elevi timișoreni au obținut rezultate notabile la etapa regională FIRST Tech Challenge - Regiunea Vest, desfășurată în perioada 7-8 februarie, la Hunedoara. Competiția a fost organizată de Asociația Nație Prin Educație și a reunit 25 de echipe din vestul țării.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara a confirmat decizia ANI prin care Dominic Fritz a fost declarat incompatibil și i-a respins contestația. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în 15 zile. Primarul are de plătit și peste 5.000 de lei cheltuieli de judecată. UPDATE. Fritz: „Nu plec niciunde”
15
Sănătate
Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș arată o creștere a infecțiilor respiratorii în județ în ultima săptămână (2-8 februarie 2026). În total, au fost înregistrate 2.078 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 54 au necesitat spitalizare.
Ştiri din Timiș
O nouă atracție culinară s-a inaugurat în Iulius Town Timișoara. Chin Chin aduce un concept special, ce reunește tradiții din China, Japonia, Vietnam și Singapore. Restaurantul este o armonie între cele patru culturi asiatice, atât în bucătărie, cât și în design-ul interior, care a fost realizat de casa de arhitectură Wow Project. Restaurantul se află la parterul clădirii de birouri United Business Center 0.