tion.ro Web analytics

Liceul Teoretic Recaş a participat la concursul naţional „Şcoli pentru un viitor verde” care s-a fructificat prin câştigarea unei menţiuni de merit la secţiunea „Terra Magazin”. Şcoala din localitate a fost singura din judeţul Timiş care a luat parte la acest proiect.
Un nou sprijin pentru copiii din mediul rural care frecventează cursurile şcolilor şi grădiniţelor. Marţi a debutat cea de-a patra ediţie a programului educaţional de sprijin al accesul la educaţie şi încurajare a performanţei şcolare intitulat „Din nou la şcoală”.
Prima zi de şcoală a început la Maşloc cu emoţiile fiecărui început de nou an şcolar, cu tradiţionalul careu din curtea şcolii dar şi cu injurii şi ameninţări. Vizaţi au fost directorul şcolii Aura Danilescu, viceprimarul Coraş Ardelean şi primarul comunei Mic Aurel, denumiţi de cei prezenţi „Triunghiul Bermudelor”.
Peste 100.000 de elevi din întreg judeţul se întorc luni în bănci, pentru un nou an şcolar. Cu toate acestea, zeci de şcoli din Timiş nu au primit avizul sanitar, iar în jur de 3600 de elevi vor învăţa în condiţii improprii.
Ultimul weekend de vacanţă! De luni elevii revin în bănci pentru că din 13 septembrie, încep cursurile noului an şcolar. Anul şcolar 2010-2011 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare.

Sănătate

Sănătatea ochilor, de la copii la adulți și pacienți diabetici, explicată de medicii de la Spitalul Municipal Timișoara
Multe afecțiuni oculare evoluează „în tăcere”, fără durere sau simptome evidente. Tocmai de aceea, controalele regulate și câteva obiceiuri sănătoase sunt esențiale pentru protejarea vederii, atât la copii, cât și la adulți sau pacienții cu diabet. Medicii de la Spitalul Municipal Timișoara recomandă ca aceste controale să fie parte din rutina medicală preventivă, înainte ca problemele să devină ireversibile.

Ştiri din Timiș

Incluziunea, noul avantaj competitiv. Eveniment pentru angajatorii din Timișoara
Fundația de Abilitare Speranța invită angajatorii din Timișoara și din regiune să participe, în 19 februarie, între orele 9:30 și 11:30, la un eveniment dedicat incluziunii persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Întâlnirea va avea loc la AMBASADA – sala FLEX (Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5).

Ştiri din Timiș

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Expert egalitate de șanse”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă serie a cursului gratuit „Expert egalitate de șanse”, în cadrul proiectului FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale (COD SMIS 302244), cofinanțat de Uniunea Europeană prin FSE+, Programul Educație și Ocupare 2021–2027 – „Ține pasul”.

Sănătate

De ce astmul crește riscul de anafilaxie la copiii cu alergii alimentare
Copiii cu alergii alimentare care au și astm pot fi expuși unui risc mai mare de reacții severe, inclusiv anafilaxie. Explicația ține atât de biologia organismului, cât și de modul în care simptomele sunt interpretate de părinți sau cadre medicale, transmit specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).

Lugoj

La două sutimi de podium, CSM Lugoj impresionează la Cupa României
În perioada 14–15 februarie, Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit Cupa României la seniori, una dintre cele mai importante competiții indoor ale sezonului. Printre protagoniști s-au numărat și sportivii de la CSM Lugoj, care au demonstrat că viitorul atletismului lugojean este unul promițător.

Cinema

Weekend de Oscar la cinematografele din Timișoara. Cele mai bune animații și filme internaționale, înainte de decernarea premiilor din acest an
Între 21 februarie și 15 martie, cinefilii din Timișoara au ocazia să descopere filmele cu cele mai mari șanse de a câștiga un Oscar, înainte ca statuetele să fie împărțite la Hollywood. Evenimentul „Oscar Weekends” aduce pe marile ecrane animații premiate și producții internaționale, timp de trei weekenduri, la Cinema Victoria, Cinema Studio și Cinema Timiș.

Eveniment

Controale pentru transportatori în Timiș. Bilanț cu aproape 200 de amenzi
Camioane și autobuze trase pe dreapta, documente verificate la sânge și aproape 200 de amenzi aplicate, așa a arătat săptămâna trecută pentru transportatorii din Timiș, în cadrul acțiunii „TRUCK & BUS”.

Ştiri din Timiș

Dans fără limite. Un proiect inovator transformă scaunul rulant într-un simbol al expresiei
Pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, mișcarea poate deveni mai mult decât un exercițiu fizic – poate fi o formă de expresie, libertate și demnitate. Asociația Magia Viitorului își propune să deschidă această perspectivă prin lansarea unui proiect inovator de para dans sportiv, o disciplină recunoscută internațional.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici