Au sosit cele două minibuze electrice pe care municipalitatea timișoreană a decis să le cumpere în această primăvară. Vehiculele au fost parcate în curtea Primăriei Timișoara, putând fi admirate de toată lumea care a avut treabă prin instituție, mai ales că vineri a fost programată și o ședință festivă de consiliu local cu ocazia Zilei Timișoarei. Turiștii vor putea face în curând turul orașului cu cele două mașinuțe.
Grădini pe căminele Politehnicii din Timişoara, mai mulţi arbori pe străzi, controale în trafic şi la intrarea în oraş pentru depistarea maşinilor care poluează, taxiuri eco şi maşini electrice la instituţiile publice, amenzi pentru marii poluatori, un control mai strict al şantierelor – acestea sunt soluţiile propuse de timişoreni pentru reducerea poluării.
În Timişoara începe colectarea deşurilor electrice şi electronice. Toţi timişorenii care vor arunca aparatele electronice vechi sau defecte vor participa automat la o tombolă şi vor avea şansa să câştige unul dintre cele 55 de premii constând în obiecte electrocasnice. În Timişoara se vor organiza două acţiuni de colectare a deşeurilor în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare”.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița.
Utile
Sâmbătă, 6 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
România
Sfântul Nicolae, sărbătorit anual pe 6 decembrie, este una dintre cele mai îndrăgite și așteptate sărbători ale iernii în România. Cunoscut ca „Moș Nicolae”, el este protectorul copiilor, al marinarilor, al celor nevoiași și al celor aflați în primejdii. Figura sa blândă și darnică s-a împletit de-a lungul timpului cu obiceiuri populare străvechi, dând naștere unei sărbători pline de magie și semnificații.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.