Sute de timişoreni s-au adunat sâmbătă seara în Piaţa Victoriei pentru a marca Ora Pământului – Earth Hour. La ora 20.30 luminile s-au stins, a avut loc un inedit concert de percuţie, patru tineri au făcut jonglerii cu foc şi au fost ridicate lampioane la cer, iar oamenii au stat la coadă la observaţii astronomice. Şi viceprimarul Adrian Orza şi-a adus telescopul în centru pentru a se uita la lună.
Sâmbătă, 31 martie, între orele 20.30 şi 21.30, Municipiul Lugoj va participa la Campania „Ora Pământului”, alăturându-se astfel altor localităţi, instituţii şi organizaţii de pe întreg mapamondul.
Timişorenii vor avea parte la sfârşitul acestei luni de concerte, jonglerii şi jocuri cu foc, concursuri şi plimbări la lumina lumânării ori a lanternei, observaţii astronomice şi alte surprize cu ocazia evenimentului Earth Hour – Ora Pământului. În 31 martie se stinge lumina. Timişoara vrea să devină Capitala Earth Hour România în 2012.
Timişorenii s-au adunat, sâmbătă seara, în Piaţa Unirii, pentru a sărbători Ora Pământului – Earth Hour. Timp de 60 de minute, în Timişoara au stins luminile toti cei care înţeleg importanţa economisirii energiei şi conştientizează efectele încălzirii globale.
Municipiul Timisoara va participa si în acest an, alaturi de alte 5.000 de orase de pe tot mapamondul, la evenimentul „Earth Hour”, menit sa atraga atentia asupra efectelor încalzirii globale. Astfel, sâmbata, 26 martie, între orele 20.30 si 21.30, timisorenii sunt invitati sa stinga lumina pentru a reduce consumul de energie electrica.
Mapamond
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene.
România
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.
Capitală Culturală
Adolescenții care au participat la atelierele Ideo Ideis din Timișoara vor prezenta vineri, 30 octombrie, spectacolul „Doamnă, da’ suntem la televizor!”. Reprezentația va avea loc de la ora 18:30, la Casa Tineretului - Centrul FITT, în Sala Studio, și marchează încheierea a cinci zile de ateliere de teatru, regie, dramaturgie și dezvoltare personală.
Eveniment
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce s-ar fi dat drept polițist și ar fi oprit un șofer în trafic, în Lugoj. Acesta i-a cerut actele mașinii, apoi i-a spus că l-a amendat cu o sumă foarte mare, fără să îi dea vreun document care să dovedească sancțiunea.
Eveniment
O femeie de 56 de ani și un bărbat de 58 de ani au fost reținuți de DIICOT, după ce anchetatorii au găsit droguri de mare risc și canabis la sediul unei fundații din Boșorod, unde cei doi organizau retreat-uri și evenimente de dezvoltare personală. În urma perchezițiilor, au fost ridicate și aproape 45.000 de euro și peste 18.000 de lei.
Ştiri din Timiș
PSD Timiș a stabilit, joi, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean, persoanele pe care le propune pentru conducerea Instituției Prefectului – Județul Timiș, în contextul formării noului Guvern și al trecerii PNL și USR în opoziție.
1
Ştiri din Timiș
Reconstrucția Pasajului Slavici-Polonă intră într-o nouă etapă. De marți, 3 noiembrie, începe demolarea pasajului spre strada Wilhelm Tell, iar traficul va fi închis pe această porțiune și deviat pe drumul provizoriu și Centura Sud.
Eveniment
Polițiștii de frontieră din zona Deta au prins 11 cetățeni străini care au intrat ilegal în România dinspre Serbia. Aceștia au fost găsiți în apropierea localității Toager, în două grupuri, unul dintre ele fiind descoperit cu ajutorul unei drone.