Un incendiu puternic de vegetaţie la limita de hotar între Timişoara şi Dumbrăviţa a avut loc duminică după-amiază, flăcările ameninţând o casă aflată în construcţie, în timp ce fumul i-a afectat pe şoferii care treceau prin zonă. Anul acesta, în judeţul Timiş au avut loc sute de incendii de vegetaţie, de cele mai multe ori ele fiind provocate de proprietarii terenurilor respective, care aşa înţeleg să le igienizeze.
Au început lucrările de reamenajare şi extindere a sensului giratoriu de la ieşirea din Timişoara spre Dumbrăviţa. Autorităţile locale vor lărgi totodată la patru benzi Calea Sever Bocu, până la intersecţia cu strada Constructorilor. Atenţie, vor fi restricţii de circulaţie! Şantierul ar trebui să se termine în numai o lună. Şi tot peste o lună ar urma să circule în sfârşit troleibuzele spre Dumbrăviţa, lucrare executată separat pe fonduri europene.
Percheziții, joi dimineață, pe urmele unei rețele de prostituție care trafica tinere minore. Oamenii legii au descins la locuinţele mai multor persoane din Timiş şi Arad, printre care și în cea a lui Gino Manzotti, unul dintre membrii trupei DJ Project. În acelaşi dosar mai sunt implicaţi un judecător, un poliţist, un avocat, oameni de afaceri şi interlopi.
Enel Distribuţie Banat anunţă noi întreruperi în alimentarea cu energie electrică, pentru săptămâna ce urmează, în județul Timiș. Reprezentanții companiei spun că sunt nevoiți să oprească alimentarea, în anumite zone, pentru că au planificate revizii și lucrări de reparaţie şi modernizare. Se anunţă întreruperi de curent în Timişoara şi Lugoj, la Dumbrăviţa şi în alte localităţi. Vedeţi dacă vă număraţi printre consumatorii afectaţi.

Ştiri sportive

Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.

Ştiri din Timiș

DFMT caută un terț care să încaseze impozitele timișorenilor. Licitație de câteva milioane de lei
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,. 2

România

Siegfried Mureșan negociază inclusiv cu PSD pentru susținere
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare. 13

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă. 5

România

România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică, suține agenția de rating Fitch
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar. 13

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici