Zi mare pentru trei cupluri din Dudestii Noi. Au hotărât să-şi unească destinele astăzi Lupaşcu Marcel cu Zarin Cristina Daniela, Lupancu Silviu Alin cu Lupu Laura şi Roşu Dorin cu Oanea Ramona Elena. Tuturor, Tion le urează Casă de piatră şi copii frumoşi!
La nivelul comunei Dudeştii noi, în luna iulie s-au înregistrat un număr de două decese. Dobrician Anisia de 86 de ani şi Todea Nicolae de 68 de ani. Dumnezeu să-i odihnească, iar famiiliilor îndoliate sincere condoleanţe!
Dudeştii Noi este una din comunele cu cea mai rapidă rată de creştere a populaţiei din judeţul Timiş. Anul 1992 a consemnat cea mai mică populaţie a comunei din ultimii 150 de ani datorită plecării nemţilor.
Saptamana aceasta, Mihaela din Dudeştii Noi va recomanda Galuste cu prune si caise
"Universul apei" va fi un proiect de impact regional. Dacă acum majoritatea timişorenilor şi arădenilor merg la unguri pentru a se relaxa într-un aqua park, odată cu implementarea acestui proiect, care ar putea fi cel mai mare din zonă, vor avea o astfel de zonă de agrement mai aproape de casă.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică.
Capitală Culturală
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.
Capitală Culturală
Destinul unei lumi dispărute prinde contur prin povestea Evei Ollinger, născută în 1919 la Steierdorf, localitate din Banatul Montan, astăzi cartier istoric al orașului Anina. Viața sa este una dintre istoriile personale care pot fi descoperite în expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, găzduită de Muzeul Național al Banatului în mansarda Bastionului.
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului asupra unui document fals care circulă în mediul online, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și prezentat în mod fraudulos ca fiind emis de instituție.
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
3
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.