40 de zile, 1.000 de participanţi şi 2.400 de kilometri de la Timisoara până la Braşov! Sâmbătă seara, în Piaţa Unirii, Miodrag Belodedici şi Rodion Cămătaru au dat startul Drumul mingii, o campanie naţională dedicată Cupei României Timisoreana la fotbal.
ARAD. Sute de persoane au participat la reconstitutirea „Drumului Crucii” din Arad.
Actorul american James Van Der Beek, cunoscut pentru rolul din „Dawson’s Creek”, a murit la 48 de ani, după o luptă cu cancerul colorectal. Diagnosticat în 2023 și aflat în stadiul 3 al bolii, actorul a vorbit public despre importanța screeningului pentru depistarea precoce. Van Der Beek era tatăl a șase copii și a devenit celebru la finalul anilor ’90, jucând și în filmul „Varsity Blues”.
Secția de păpuși a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, coordonată de actorul Szőke Kavinszki András, a pregătit o nouă premieră pentru copii: „Petru cel Isteț”, un spectacol despre „ingeniozitate, umor și puterea de a înfrunta nedreptatea”, inspirat de o poveste secuiască.
Un bărbat a deschis focul miercuri într-o școală din Hat Yai, sudul Thailandei, rănind o femeie și o fată de 14 ani, care au fost operate. Un alt copil s-a rănit la gleznă după ce a căzut. Poliția a intervenit, a tras asupra suspectului și l-a arestat, anunțând că toate persoanele din școală sunt în siguranță.
Han Dasom și Lee Eui-jin au fost descalificate de la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 după ce pe schiurile lor a fost depistată ceară fluorurată, substanță interzisă de FIS din sezonul 2023-2024. Excluderea a avut loc în calificările probei de sprint la schi fond. Asociația Coreeană de Schi a negat utilizarea intenționată a unei substanțe interzise și a anunțat că va investiga cazul.
Bărbatul care și-a ucis, anul trecut, concubina însărcinată în Lipănești a fost condamnat la închisoare pe viață și obligat să plătească 620.000 de euro daune morale. Sentința nu este definitivă, iar Poliția a precizat că victima nu ceruse ordin de protecție.
Un elev a deschis focul într-o școală tehnică din Anapa, Rusia, miercuri, ucigând un paznic și rănind două persoane. Atacatorul, reținut de poliție, a tras cu o armă neidentificată în holul școlii. Autoritățile au anunțat că atacurile armate în școli, odinioară rare, au devenit tot mai frecvente în Rusia, în ciuda legilor restrictive și a măsurilor de prevenire a violenței.
ADVERTORIAL. Zona Piața Mocioni, cu o mare încărcătură simbolică pentru Timișoara, folosită aproape exclusiv ca spațiu de tranzit, va beneficia de un amplu proces de regenerare urbană. Transformarea unei suprafețe de peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin va aduce spații publice pentru relaxare, plimbare și întâlniri ale comunității, precum și o organizare a zonei care acordă prioritate pietonilor, bicicliștilor și transportului public.
Australianul Cameron Bolton și-a fracturat gâtul la un antrenament pentru JO de iarnă de la Milano-Cortina și a fost transportat cu elicopterul la spital. El va fi înlocuit în echipă, iar o altă sportivă australiană s-a retras după o accidentare la cap.