După ce la sfârșitul săptămânii trecute, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a făcut un apel ca suporterii ASU Poli să susțină ACS Politehnica, după ce aceasta a reușit promovarea în Liga I, iată că discuțiile cu liderii Druckeria nu au avut rezultatul sperat de edilul orașului. Astfel, cei de la Druckeria au răspuns invitaţiei la dialog, dar nu s-au raliat ideilor primarului. Nicolae Robu spune că propunerea sa rămâne în continuare deschisă.
Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria a început, anul trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă, o acţiune de strângere de fonduri. Iar rezultatele obţinute s-au văzut în aceste zile, atunci când a fost finalizată reabilitarea unui salon de la Secţia de Terapie Intensivă a Maternităţii Bega. Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 11.000 de euro.
Reprezentanţii mai multor discipline sportive îşi dau mâna pentru a susţine un proiect caritabil. Este vorba de strângerea de fonduri pentru Kassandra, fetiţa adoptată de Iosif Rotariu. Ea are nevoie de bani pentru a putea trece de operaţia cu numărul 37.
Luni, jandarmii timişoreni anunţau că un suporter al echipei ASU Politehnica Timişoara a fost prins în timp ce încerca să introducă pe stadionul Ştiinţa mai multe petarde, la partida dintre echipa sa favorită şi Leucuşeşti. În urma unor declaraţii făcute de reprezentantul jandarmilor în presa locală, referitor la acest subiect, membrii Druckeria au solicitat oficial scuze din partea instituţiei.
Până vom avea un nou stadion imaginat de administraţia locală în mai multe etape, membrii Druckeria au la rândul lor gânduri mari. Mai precis, ei se gândesc la un stadion cu tribune, ridicat prin reamenajarea stadionului "Ştiinţa", cel pe care îşi desfăşoară activitatea cea mai iubită echipă, ASU Politehnica. Într-un proiect lansat de curând sunt prevăzute 5000 de locuri, dintre care 3500 pe scaune.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă într-o societate comercială din Timișoara, fiind transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
1
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Florin Manole, transmite că PSD propune, prin pachetul de solidaritate, eliminarea reţinerii contribuţiei la sănătate (CASS) din indemnizaţia de creştere a copilului pentru mame, veterani de război şi beneficiarii de venit minim de incluziune.
2