Campania de colectare organizată de Asociația Druckeria săptămâna trecută s-a încheiat cu un val impresionant de solidaritate. Pungi, saci și cutii pline cu haine bărbătești au fost strânse în doar câteva zile pentru persoanele vulnerabile care ajung în centrele administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Un nou exemplu de umanitate și unitate a fost oferit de comunitatea suporterilor timișoreni. Membrii Asociației Druckeria s-au mobilizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, acolo unde sunt internați trei suporteri PAOK răniți, demonstrând că, dincolo de rivalități sportive, rămâne solidaritatea dintre oameni.
O tragedie de proporții a lovit comunitatea fotbalistică europeană, după ce mai mulți suporteri ai echipei PAOK Salonic au murit într-un grav accident rutier, produs în timp ce se deplasau spre Lyon, pentru a-și susține echipa favorită. Alte persoane au fost rănite, iar o parte dintre acestea ar urma să fie internate în unități medicale din Timișoara.
Azi în Timișoara
Luni, 25 mai, continuă TESZT și FemminiCity Theatre Festival, cu spectacole din mai multe țări și un program divers.
Eveniment
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe drumul comunal 173, între localitățile Mănăstire și Birta. Șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit de pe carosabil.
Eveniment
ADVERTORIAL. Sistemul imunitar este prima linie de apărare a organismului, iar menținerea sa în stare optimă necesită o atenție deosebită, mai ales în perioadele solicitante sau în schimbările de sezon. Un aport adecvat de vitamine și minerale este de bază pentru susținerea funcțiilor imunitare, de la producția de anticorpi până la activarea celulelor de apărare.
Eveniment
Doi tineri de 26 și 28 de ani au fost reținuți de polițiști după un scandal izbucnit în Parcul Pădurice din Timișoara, în urma căruia două persoane au ajuns la spital. Potrivit IPJ Timiș, victimele au fost lovite și rănite cu un cuțit.
2
Sănătate
O conferință dedicată nutriției sportive va avea loc joi, 28 mai, la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul seriei de evenimente organizate cu ocazia UVT Liberty Marathon. Invitatul întâlnirii este nutriționistul sportiv dr. Șerban Damian.
Sănătate
Un studiu publicat în revista științifică European Heart Journal arată că mai mulți conservanți utilizați frecvent în industria alimentară ar putea fi asociați cu un risc mai mare de hipertensiune arterială și boli cardiovasculare. Cercetarea a fost realizată de o echipă de cercetători francezi de la Inserm, Université Sorbonne Paris Nord și Université Paris Cité, pe baza datelor din studiul NutriNet-Santé.
Eveniment
Primăria comunei Dudeștii Vechi anunță că monumentul Sfântului Vendelin a fost vandalizat și spune că va sesiza Poliția pentru identificarea persoanelor responsabile.