La jumătatea meciului dintre BC Timişoara şi SCMU Piteşti, unul dintre cei mai buni jucători ai gazdelor, Zlatko Jovanovic, s-a accidentat. El a fost consultat imediat de medicul echipei, dar a revenit în teren şi în partea a doua a meciului, din păcate, fără un succes prea mare. Din fericire, jocul prestat de BCT a mers bine şi echipa a câştigat. Cât de gravă este accidentarea şi cum va influenţa o eventuală lipsă a lui Zlatko jocul formaţiei sale în meciurile dificile ce urmează? Antrenorul Dragan Petricevic speră că nu va fi cazul ca el să lipsească, dar mai spune că echipa sa nu trebuie să stea într-un jucător.
Duminică seara, BC Timişoara reia meciurile din campionat, echipa are timp să se concentreze pe această competiție, părăsind cupa după o dublă în faţa uneia dintre cele mai puternice echipe din baschetul românesc actual, CSM Oradea. La Timişoara va veni BCMU Piteşti, la sala „Constantin Jude”, de la ora 20:00. Antrenorul Dragan Petricevic cere răbdare, nu vorbeşte de obiective şi solicită publicului să fie unit, alături de echipă.
Jocul prestat de BC Timişoara este în evidentă creştere, dar deocamdată nu se pot emite pretenţii pentru rezultate extraordinare. O spune chiar Dragan Petricevic, antrenorul echipei, după dubla cu Oradea din Cupa României, aceasta în timp ce antrenorul adversarilor spune că formaţia bănăţeană a fost o surpriză pozitivă pentru el, că l-a uimit jocul dezinvolt din prima manşă. Până la urmă bihorenii au învins şi în partida retur, cu 77 la 70, şi merg spre Final Four-ul competiţiei.
Sala „Constantin Jude" din Timişoara va găzdui duminică partida retur din Cupa României dintre BCM şi CSM Oradea. Premisele nu sunt pozitive pentru echipa bănăţeană, aceasta are de recuperat o diferenţă nu neapărat mare, 16 puncte, dar greu de acoperit având în vedere calitatea adversarului. Antrenorul Petricevic se bazează pe sprijinul publicului pentru a duce formaţia sa spre victorie.

Capitală Culturală

Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare. 1

Capitală Culturală

Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.

Ştiri din Timiș

Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.

Ştiri din Timiș

Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată. 2

Ştiri din Timiș

Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.

Capitală Culturală

Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.