Apa le-a adus sârbilor numai necazuri. Inundaţiile de aici sunt catastrofale, iar acum vecinii noştri au nevoie de ajutor. Timişorenii pot dona bani într-un cont deschis de primărie. Se pot face donaţii şi în haine şi alte bunuri. Timişorenii îi pot ajuta pe sârbi şi printr-o donaţie prin SMS, într-o acţiune iniţiată de Uniunea Sârbilor din România.
Consiliul Judeţean Timiş a trimis, şi va trimite în continuare, ajutoare pentru vecinii sârbi, unde inundaţiile au făcut prăpăd... Judeţul nostru va ajuta Serbia şi cu bani, mai exact cu 200.000 de lei.
Dorinţa bănăţenilor de a-i ajuta pe cei afectaţi de inundaţii din Serbia trebuie să treacă iniţial prin faza birocratică. Din păcate, operaţiunea nu se realizează aşa de uşor cum ar vrea unii şi cum cere situaţia de pe teren. Aceasta înseamnă o grămadă de acte şi copii după alte documente, toate aprobate la vamă. Iată care este procedura prin care se pot transporta donaţiile în Serbia.
Formația timișoreană Implant pentru Refuz a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru un nou album, „Cartography”. În acest moment formația nu aparține de nicio casă de discuri și dorește să realizeze un album fără niciun fel de restricții. De aceea au nevoie de ajutorul fanilor. În funcție de suma donată, doritorii vor primi tricouri inscripționate, viitorul album sau chiar invitații la concertul de lansare.
Fundația Triade își redeschide porțile către teatru. Către teatrul arădean. Actorul Ioan Peter Pit revine în fața spectatorilor din Timișoara cu un nou proiect care îi poartă tripla semnătură: aceea de dramaturg, actor și regizor. “Iluzii Urbane” este proiectul pe care Pit îl propune timişorenilor care aleg să își petreacă o seară de sâmbătă în compania vorbelor bine ticluite și inspirat date mai departe. Seara, însă, va avea şi un scop ce transcede demersul artistic, cei prezenţi fiind invitaţi să doneze pentru salvarea unei fetiţe de un an, grav bolnavă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune menținerea, în 2027, a impozitelor pentru locuințe și mașini la nivelul actual, fără indexarea cu rata inflației. Municipalitatea vrea și eliminarea ultimei cote adiționale pentru clădirile nerezidențiale.
Mapamond
Comisia Europeană urmărește îndeaproape noile reguli adoptate de guvernul italian, care limitează la 30% ponderea elevilor de origine străină cu dificultăți serioase în învățarea limbii italiene într-o clasă. Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a atras atenția că legislația Uniunii Europene interzice discriminarea pe criterii de naționalitate, relatează Agerpres.
Mapamond
Democrații au obținut o victorie majoră la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, preluând controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului. Rezultatul este o lovitură dură pentru Donald Trump, care va avea de înfruntat un Congres dominat de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.
Ştiri din Timiș
Mobilizare pentru Mihăiță, un băiețel de un an și două luni care are nevoie de terapii de recuperare pentru a putea duce o viață cât mai aproape de normalitate. Născut prematur sever, cu doar 600 de grame și șanse minime de supraviețuire, micuțul face în prezent patru ședințe de fizioterapie pe zi. Costurile tratamentelor ajung la aproximativ 17.000 de lei lunar. Pentru a-l sprijini, pe Stadionul C.S.O. din Făget a fost organizat recent un turneu caritabil de fotbal.
Lugoj
Spațiile dintre blocurile din Lugoj ar putea fi reorganizate, iar grădinile amenajate de locatari pe domeniul public nu vor mai fi acceptate de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că dorește ca aceste suprafețe să fie transformate în spații verzi accesibile tuturor locuitorilor, dar și în parcări, acolo unde configurația terenului permite.
1
Femei în funcții-cheie
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara.
1
Utile
Miercuri, 4 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.