tion.ro Web analytics

Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) din Timișoara anunță că există un stoc excedentar pentru mai multe grupe de sânge. Astfel, pentru a se asigura că sângele ajunge la pacienți, în funcție de nevoile spitalelor, donatorii inițiali și cei de ocazie sunt rugați să reprogrameze vizita la centru după jumătatea lunii martie.
Cu toții știm că donarea de sânge este un gest nobil, făcut pentru semenii noștri care se află în suferință. Fie că vorbim de transfuzii pentru persoane care au fost victimele unui accident, fie pentru cele internate în spital sau care așteaptă operații complicate, sângele nu poate fi înlocuit cu nimic – rămâne o resursă vitală în sistemul medical românesc.
Timișorenii care doresc și pot dona sânge sunt așteptați în 25 ianuarie la Spitalul Clinic CF din Timișoara. Aici se va amenaja un punct de recoltare, în colaborare cu cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Recoltarea se va face aproape ca la centrul de lângă Spitalul Județean din Timișoara, între orele 8 și 13.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara anunță donatorii de pe raza județului Timiș că e nevoie de sânge într-un ritm constant, în contextul cererii din partea spitalelor. Cei care doresc să doneze sau sunt deja donatori fidelizați, sunt așteptați de luni până vineri, între orele 07:30 și 13:30, la centrul de pe strada Martir Marius Ciopec.
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK reamintește proprietarilor de autovehicule despre inițiativa pusă în aplicare în luna aprilie 2022, facilitatea de a obține un abonament gratuit, de tip COMBINAT, pentru staționarea în zonele roșie, galbenă și albastră, timp de o lună de zile, pentru persoanele care donează sânge.

Ştiri din Timiș

Cinema Studio se redeschide la vară, deși ar fi trebuit să putem vedea deja filme aici
Lucrările la Cinema Studio au început în iunie 2021 și ar fi trebuit să dureze un an și jumătate, deci să fie gata undeva pe la finalul anului 2022. Suntem în mai 2024, iar acestea încă nu au fost finalizate. Sunt, totuși, la peste 90% executate, iar reprezentanții primăriei promit că șantierul va fi finalizat încă din iunie, iar cinematograful va primi spectatori încă din această vară.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș vor avea la dispoziție 25 de microbuze hibride. Au costat 5 de milioane de euro
În județul nostru vor ajunge microbuze mai puțin poluante pentru transportul elevilor.

România

Elevii revin în bănci de miercuri. Urmează examene, evaluări și admiterea la liceu
De mâine, elevii revin la școală și intră oficial în ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul cinci se întinde până în 21 iunie 2024, pentru cei mai mulți dintre elevi. Între timp, însă, elevii de final de ciclul de învățământ – gimnaziu și liceu – se pregătesc pentru examene. Și elevii din ciclul primar vor trece prin evaluări, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Ştiri din Timiș

Pasarela Gelu, inaugurată la „finalul săptămânii viitoare”. Trebuia să fie gata în aprilie
Pasarela Gelu a avut mai multe termene de finalizare, ultimul pe 27 aprilie. Constructorul, însă, nu va termina lucrările decât până după mijlocul lunii mai, astfel că „se vor aplica prevederile contractuale”. Pe scurt, vor fi penalități pentru zilele de întârziere.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Defilare în Piața Libertății din Timișoara de Ziua Independenței Naționale a României
Vineri, 10 mai, la Timișoara se va desfășura ceremonia militară și religioasă dedicată sărbătoririi Zilei Independenței Naționale a României. Semnificațiile acestei zile sunt legate de Regele Carol I, care a avut cea mai lungă domnie din istoria românilor, de 48 de ani.

Eveniment

A murit bărbatul care înainte de Paști și-a dat foc în curtea casei, la Giarmata Vii
Din nefericire, bărbatul care cu o zi înainte de Paști și-a dat foc în curtea casei, în localitatea timișeană Giarmata Vii, a murit marți la spital. 2

Mapamond

Cel puțin cinci morți după prăbușirea unei clădiri în construcție în Africa de Sud
Cinci persoane au murit şi zeci erau prinse în continuare sub dărâmături marţi dimineaţă, după ce o clădire cu mai multe etaje s-a prăbuşit luni în oraşul George din Africa de Sud, potrivit AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Lucrările pe DJ 691 se apropie de final. Ce a mai rămas de făcut
Reabilitarea drumului județean 691 se apropie de final. Firma Strabag, care a câștigat licitația, mai are unele lucrări de executat. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici