Atunci când l-a prezentat pe Matei Creiveanu, noul administrator public al Timișoarei, primarul Dominic Fritz spunea că îi va delega semnătura de ordonator de credite, astfel că va iscăli în locul edilului toate facturile primăriei. A primit nenumărate critici și acum explică de ce a ales să facă acest lucru.
Alin Nica (PNL), noul președinte al Consiliului Județean Timiș și Dominic Fritz (USR-PLUS), primarul ales al Timișoarei, au avut o nouă întâlnire pentru a parafa un protocol de colaborare de guvernare locală. Deși acest protocol era programat să fie semnat încă de săptămâna trecută, de ambele părți, cei doi au decis luni, 26 octombrie, să prelungească perioada de negociere.
Premierul Ludovic Orban, președintele PNL la nivel național, aflat sâmbătă, 24 octombrie, la Timișoara, a declarat că „PNL va forma majoritățile de guvernare locală cu USR-PLUS, clar, limpezi”, referindu-se la discuțiile din ultimele zile dintre reprezentanții celor două partide din Timiș, unde nu s-a parafat încă un protocol.
Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, izolat în urmă cu câteva zile pentru că s-a întâlnit cu cineva care a fost confirmat apoi cu coronavirus, a făcut și al doilea test. Este negativ, așa că va ieși din autoizolare. Spune că a lucrat cu echipa lui la un plan să facă din Timișoara un oraș exemplar în combaterea pandemiei.

Ştiri din Timiș

A murit „căprarul” de la Phoenix, Valeriu Sepi, artistul care a transformat legenda în imagine și sunet
Lumea artei și a muzicii românești este în doliu după dispariția lui Valeriu Sepi, artist plastic, scenograf și percuționist, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai legendarei formații Phoenix. Avea 80 de ani și lasă în urmă o operă impresionantă, construită de-a lungul a peste cinci decenii de creație. 1

Eveniment

Razie a Poliției Locale la magazinele non-stop din Timișoara. Amenzi pentru consum de alcool și scandal
Poliția Locală Timișoara a desfășurat, în ultima săptămână, o amplă acțiune de control în apropierea magazinelor cu program non-stop. Agenții au vizat combaterea faptelor care afectează ordinea publică și confortul cetățenilor.

Ştiri din Timiș

Accident la Moșnița. Două tinere au fost rănite după ce s-au răsturnat cu un triciclu
Vineri după miezul nopții polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Păltiniș din localitatea Moșnița.

Ştiri sportive

CM2026 – ZIUA 8: Avem prima echipă calificată în șaisprezecimi. Altele două sunt cu un picior acolo
Rezultatele din a opta zi a Cupei Mondiale 2026 au adus prima calificată matematic în șaisprezecimi. Mexicul și-a asigurat câștigarea Grupei A după succesul cu Coreea de Sud, în timp ce Canada a făcut spectacol cu Qatar și este foarte aproape de faza eliminatorie.

Ştiri din Timiș

Ghidul Microbistului: ce bere să alegi de la Târgul de Bere Auchan pentru meciurile acestei veri
Spune-ne cu cine ții și îți spunem ce bere să alegi de la Târgul de Bere Auchan: fanii fotbalului pot alege acum din peste 300 de sortimente de bere din 25 de țări. Experiența târgului este completată de degustări în magazine, tombole și reduceri de până la aproape 50%.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 19 iunie
Vineri, 19 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Turism

Dubrovnik luptă cu supraturismul. Orașul care a devenit simbolul aglomerației impune reguli stricte pentru turiști
Considerat unul dintre cele mai spectaculoase orașe de pe coasta Adriaticii, Dubrovnik încearcă să găsească un echilibru între succesul turistic și calitatea vieții locuitorilor săi.

Turism

Povestea germanilor din Banat, descoperită într-un tur ghidat gratuit prin centrul Timișoarei
Timișorenii și turiștii sunt invitați să descopere una dintre cele mai importante comunități care au contribuit la dezvoltarea orașului, în cadrul unui nou tur ghidat organizat de Asociația Turism Alternativ și Timișoara Free Tours. Evenimentul „Germanii din Banat – colonizări, evoluții, revoluții și tradiții” va avea loc duminică, 21 iunie, între orele 17:30 și 19:30, și face parte din proiectul „Turist la tine acasă”.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici