Senatorul Mircea Geoană a fost audiat, miercuri, la sediul Direcției Naționale de Anticorupție într-un doar aflat în lucru. Senatorul nu a oferit prea multe informații referitoare la acest dosar, precizând doar că este o cauză aflată în faza de urmărire penală.
Aleşii PSD au încercat să forţeze un vot împotriva secretarului Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, în plenul consiliului local de vineri, după scandalul iscat de pierderea procesului privind finanţarea clubului Poli. La întrebarea „Cine mai are încredere în secretarul Ioan Cojocari?”, un singur consilier a ridicat mâna: Florian Stoian. Alesul a explicat că sigur Cojocari face treabă bună... dacă n-a intrat până acum la puşcărie.
Premierul Victor Ponta afirma, recent, că DNA a semănat panică printre funcţionari, mulţi refuzând să mai semneze documente de teama unor anchete. În ce fel se resimte acest efect şi în Primăria Timişoara? Primarul Nicolae Robu explică.
Curtea Constituțională (CC) a decis, miercuri, că hotărârea Senatului în cazul solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova este neconstituţională. Decizia CC este este definitivă şi general obligatorie.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara vor să apeleze la o cale extraordinară de atac după ce au pierdut procesul privind finanţarea clubului Poli şi speră să se ajungă la rejudecarea cazului. Vă prezentăm şi documentul pe care se bazează: o hârtie transmisă în 2010 de Departamentul Juridic al Curţii de Conturi către Camera de Conturi Timiş în care se spune că asocierea cu societatea patronată de Iancu, declarată ilegală în 2012, era... legală în 2010. Documentul intern a ajuns la secretarul primăriei, Ioan Cojocari.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
Ştiri din Timiș
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.