Gabriel Rosati şi Lucian Nagy au adus arome sonore caribiene sâmbătă noaptea în Heaven Outdoor Club, unde sunetele de trompetă şi saxofon s-au mulat perfect peste ritmurile moderne etalate de rezidentul locaţiei.
Sâmbătă noaptea, amatorii de distracţie care şi-au îndreptat paşii spre Fratelli Lounge & Club au avut parte de un party extravagant, plin de surprize, „dirijorul“ sonor al evenimentului fiind francezul Monsieur Magic.
Ziua Bărbatului a fost un prilej cât se poate de potrivit pentru tematicile petrecerilor de sâmbătă noaptea din Timişoara, tinerii petrecăreţi având parte de acest prilej de distracţie în mai multe locaţii din oraşul nostru.
Joi noaptea, amatorii de distracţie din oraş au fost invitaţi să se alăture unui interesant Suit Up Party, organizat de Liga Studenţilor din Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi, în care viitori manageri şi nu numai au demonstrat că petrecerile reuşite nu sunt neapărat în week-end.
În acest sfârşit de săptămână avem parte de o sumedenie de concerte şi seturi în cluburile timişorene, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Partizan, Lucky Man Project, Grasu XXL, Zdob şi Zdub, Paula Seling şi Poesis.
Azi în Timișoara
Luni, 26 octombrie, puteți merge la expoziții, concerte, recitaluri, întâlniri literare sau la o proiecție de animații stop-motion. Sunt programate și spectacole-lectură, conferințe și activități interactive.
Ştiri din Timiș
Trei scurtmetraje animate au fost realizate la Timișoara de 15 tineri, în cadrul atelierului AnimaDOK 4, care a combinat tehnicile tradiționale de animație stop-motion cu instrumentele bazate pe inteligență artificială. Proiectul organizat de Asociația Documentor a ajuns la finalul primei etape, iar filmele și decorurile create de participanți vor fi prezentate publicului și vor ajunge în școli.
Ştiri din Timiș
Timișoara City Marathon, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, a ajuns la cea de-a zecea ediție, cu un record de peste 2.000 de participanți din România și din alte 21 de țări. Competiția desfășurată în 2026 a adus laolaltă alergători de toate vârstele, de la copii și tineri până la sportivi de peste 60 de ani, într-un eveniment care a devenit o tradiție pentru comunitatea timișoreană.
România
MApN avertizează asupra unor postări alarmiste distribuite pe Facebook, care prezintă declarații mai vechi ale generalului Gheorghiță Vlad drept informații recente. Ministerul precizează că șeful Armatei Române nu a emis nicio „alertă națională” și recomandă cetățenilor să verifice informațiile din surse oficiale înainte de a le distribui.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost rănit și transportat la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier produs în Dumbrăvița. Potrivit polițiștilor, adolescentul s-ar fi răsturnat cu motociclul în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Capitală Culturală
Spectacolul „Derivat feminin: documentarea unei traume colective”, realizat de Miruna-Maria Conțiu și Lucas Neagu, abordează femicidul și violența de gen, inspirându-se din cazul studentei ucise la Timișoara în 2024. Prezentat la UPT Campus Creativ, proiectul subliniază importanța educației, empatiei și sprijinului pentru victime.
Ştiri din Timiș
„Este un curs strălucitor! a fost declarația făcută de prof.univ.dr. Christopher Teng din Statele Unite ale Americii, prezent la Centrul de formare OPHTACORE Timișoara, unde s-a desfășurat „Masterclass Internațional de Glaucom. Curs Avansat de Chirurgie Wetlab”, eveniment organizat sub egida Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș” Timișoara, în perioada 22-24 octombrie 2026.