Formaţiile timişorene Blazzaj şi Implant pentru Refuz (IPR) vor susţine recitaluri în cadrul primei ediţii a festivalului Route68 Summerfest care va avea loc în perioada 29-30 iulie 2011 la Gurasada Park, în judeţul Hunedoara.
Deşi prin cluburile timişorene cam bate vântul de când s-a terminat sesiunea şi studenţii au plecat acasă pe timpul vacanţei sau la alte festivaluri care au loc în această perioadă, clubul Daos a fost neîncăpător joi seara, la Good Vibrations 14.
Timişorenii amatori de drumeţii vor avea parte de Gărâna Jazz Festival, Open Festival la lacul Ghioroc şi Jazz in the House la Pontonul Casa Baraj de la Văliug în acest week-end. Cei care rămân să se distreze în Timişoara pot merge la Rosario Internullo, Pragu de Sus sau Lecsa Punk, printre alţii.
Miercuri seara, Art Club 700 va fi gazda unei petreceri intitulate „Romanian Sexy Chicks”, având ca ingredient principal muzica românească, fără manele şi muzica populară, mixată de cea mai sexy DJ-iţă din Timişoara, anunţă organizatorii.
Sâmbătă seara, în incinta Jazz Office a avut loc un concert de mare ţinută, cu unul din cele mai interesante grupuri din Timişoara de la ora actuală, Beat Bang, evenimentul reuşind să smulgă ropote de aplauze din partea spectatorilor.

Ştiri din Timiș

A murit Traian Stoia, fost viceprimar al Timișoarei
Traian Stoia, fost viceprimar al municipiului Timișoara și fost consilier local din partea PSD, a încetat din viață luni dimineață, 26 octombrie, la vârsta de 82 de ani.

Ştiri din Timiș

Piața Mocioni, predată constructorului. Prima dată se verifică situația din subteran
Primăria Timișoara a predat amplasamentul pentru regenerarea zonei Piața Mocioni, însă lucrările nu încep imediat. În prima etapă vor fi verificate rețelele de utilități, după ce municipalitatea spune că a întâlnit în trecut diferențe între planurile existente și situația din teren.

Turism

Toamna are gust de trufe și vinuri locale. Experiențe gastronomice de descoperit în Ungaria, la doar câteva ore de Timișoara
De la excursii în pădure, în căutarea trufelor, până la degustări de vinuri în apropierea Lacului Balaton și plimbări cu bicicleta prin sate pitorești, Ungaria propune experiențe de toamnă pentru iubitorii de gastronomie și natură. Sfârșitul lunii octombrie și luna noiembrie sunt un prilej de a descoperi bucătăria locală, tradițiile rurale și regiunile viticole dincolo de traseele turistice obișnuite.

România

Admiterea la liceu 2027. Când se face repartizarea computerizată
Calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2027-2028 a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, ierarhia județeană a absolvenților de clasa a VIII-a va fi publicată pe 9 iulie 2027, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2027.

Eveniment

Prins cu 207 km/h între Voiteg și Jebel! Șoferul a rămas fără permis pentru 120 de zile
Viteză extremă pe drumul dintre Voiteg și Jebel. Un bărbat de 41 de ani a fost înregistrat de radar cu 207 km/h, pe un sector unde limita este de 70 km/h. Acesta a rămas fără permis pentru patru luni. 1

Ştiri din Timiș

Petiție pentru un Revelion fără artificii în Timișoara. Se cere protecție pentru animale și oameni
SENS Timiș a lansat petiția „Revelion 2027: Fără artificii în Timișoara!”, prin care solicită Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliului Local renunțarea la utilizarea articolelor pirotehnice care produc explozii și zgomot puternic în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie. Campania de strângere a semnăturilor continuă până la finalul lunii octombrie. 9

Ştiri din Timiș

STPT, licitație pentru polițe RCA la întreaga flotă. Asigură și tramvaiele vechi de 60 de ani și autospecialele din anii '80-90
STPT caută din nou asigurator pentru flota de transport și vehiculele de mentenanță, punând la bătaie 3,5 milioane de lei fără TVA pentru polițe valabile un an. Contractul vizează aproape 400 de vehicule, de la autobuze, tramvaie și troleibuze până la autoturisme și utilaje.

Ştiri din Timiș

FOTO. Drumurile județene din Timiș, umplute de gunoaie abandonate. Ce se poate face mai mult?
Mai mulți cititori Tion.ro ne-au semnalat existența unor rampe clandestine de gunoaie pe diverse drumuri județene din Timiș. Echipe ale Consiliului Județean Timiș intervin pentru igienizări, însă situațiile persistă, în timp ce instituția nu ia încă în calcul montarea unor camere de supraveghere. 4