Tarile din UE, printre care si Romania, au adoptat luni seara un pact de consolidare a disciplinei bugetare, care stipuleaza existenta unor "reguli de aur". Doua tari nu au aderat la noul tratat - Cehia si Marea Britanie. Prezent la reuniune, presedintele Traian Basescu a afirmat: obiectivul nostru a fost sa participam cat mai consistent la ceea ce se discuta in zona euro!
Eveniment
Fără să țină cont că ar putea provoca un accident, unii șoferi din Timișoara și din județ continuă să urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Este cazul mai multor persoane care s-au ales cu dosar penal în weekend.
1
Eveniment
Un bărbat din Timișoara a petrecut 24 de ore în arestul IPJ Timiș după ce a încălcat ordinul de protecție obținut de fosta lui concubină.
Eveniment
S-au bătut și au făcut scandal pe strada Mureș din Timișoara. Bărbații care au provocat incidentul au fost săltați de polițiști.
România
După demisia anunțată de Cătălin Drulă, USR își caută un nou președinte la nivel național. Înscrierile s-au închis în noaptea de duminică spre luni, iar alegerile vor avea loc săptămâna viitoare. Există zece candidați înscriși în cursă, nu însă și primarul Timișoarei Dominic Fritz, cel care era văzut printre favoriții la preluarea conducerii partidului.
Mapamond
Statul american Maryland va anula 175.000 de condamnări pentru consum de marijuana pronunţate în timpul ultimelor decenii, a anunţat guvernatorul său Wes Moore, scrie AGRPRES.
Mapamond
NATO discută desfăşurarea mai multor arme nucleare, scoaterea lor din depozite şi punerea lor în stare de prealertă, în contextul ameninţărilor în creştere din partea Rusiei şi Chinei, a declarat secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, cotidianului britanic Telegraph, scrie AGERPRES.
Eveniment
Un bărbat aflat sub influența substanțelor interzise a fost depistat de polițiștii locali consumând alcool, ziua în amiaza-mare, în Parcul Pădurice din Timișoara.
Ştiri din Timiș
119.000 lei este suma de care are nevoie Eva Căprioru din Timișoara pentru a avea acces la terapii. Din păcate, familia ei nu-și poate permite o asemenea sumă, astfel că Asociația „Aripi pe pământ” organizează un eveniment pentru micuță.