Actorul american Patrick Swayze, cunoscut pentru rolurile sale din "Dirty Dancing" şi "Fantoma mea iubită", a murit după o luptă îndelungată împotriva cancerului de pancreas, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, citat de AFP. Patrick Wayne Swayze - 18 August 1952 – 14 September 2009

Ştiri din Timiș

Tudor Chirilă vine la UVT pentru o discuție despre viitorul tinerilor și implicarea civică
Actorul și muzicianul Tudor Chirilă va participa marți, 27 octombrie, la o întâlnire cu publicul organizată de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în cadrul seriei de conferințe „Idei care schimbă lumea”. Discuția va aborda oportunitățile generațiilor tinere, responsabilitatea individuală și implicarea civică.

Ştiri din Timiș

Vin vremuri mai grele pentru construcții după PNRR? Ce spune Cristian Erbașu despre investițiile din Timiș
Încheierea finanțărilor prin PNRR ar putea aduce o perioadă de încetinire a activității în construcții, inclusiv în Timișoara, însă sunt așteptate noi investiții și programe care să preia treptat ștafeta. În paralel, inițiativa europeană privind locuințele accesibile ar putea crea oportunități pentru tineri, dar efectele vor depinde de modul în care România va aplica măsurile. Subiectele au fost discutate miercuri, 21 octombrie, la Conferința Regională „Perspective și realități în construcții”, organizată la Timișoara.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 22 octombrie
Joi, 22 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Descinderi în mai multe localități din Timiș într-un dosar de contrabandă cu țigări
24 de percheziții domiciliare au loc în această dimineață în patru localități din Timiș, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Polițiștii fac verificări în Lenauheim, Giroc, Jimbolia și Tormac, unde mai multe persoane sunt bănuite că s-au ocupat cu deținerea, transportul și vânzarea țigaretelor de contrabandă

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi, 22 octombrie, puteți merge la film, teatru, festivaluri și expoziții sau puteți participa la evenimente dedicate muzicii jazz și culturii contemporane.

Capitală Culturală

30 de ani din istoria Teatrului German din Timișoara devin spectacol
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a început repetițiile pentru o nouă producție, un proiect de cercetare teatrală semnat de Elise Wilk și Clemens Bechtel, care explorează istoria instituției între anii 1953 și 1983, decenii în care comunitatea șvabilor din Banat și viața socială și culturală a Timișoarei suportau schimbări radicale.

Eveniment

Motociclist de 19 ani, rănit într-un accident la Pasajul Jiul
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism. 2

Eveniment

Nou dosar legat de Călin Georgescu: specialistul care i-ar fi verificat vila pentru microfoane, plasat sub control judiciar
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar. 1