Primăria Timișoara vrea să construiască o parcare multietajată în cartierul Cetate, pe terenul din spatele magazinului Bega, recuperat în instanță de la frații Cristescu. Proiectul, aflat în faza de documentații, este însă „blocat” de un aviz negativ al Direcției Județene de Cultură, municipalitatea cerând reanalizarea acestuia.