Se lucrează sau nu la reparaţia drumurilor naţionale când carosabilul e ud? Se pare că da, dacă tehnologia se respectă, spun cei de la Direcția de Drumuri. Un cititor tion.ro ne-a trimis imagini cu muncitorii în acțiune, în timp ce reparau o porțiune din DN 59, imediat după ploaie. Reprezentanții DRDP Timișoara spun că responsabilitatea respectării procedurilor de execuție îi revine prestatorului.
Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara va primi un număr de 13 autofreze pentru curăţarea şoselelor de zăpadă. După ce s-a ”ars” cu contractele semnate cu diferite firme, Compania de Drumuri a decis să-şi asigure propriile utilaje de deszăpezire, pentru a nu mai fi prinsă pe picior greşit.
Turism
Aflat la 100 de kilometri de Timișoara, orașul sârbesc Bela Crkva (Biserica Albă) se pregătește pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale sezonului estival. Între 22 și 28 iunie, Carnavalul Florilor va aduce șapte zile de muzică, dans, artă și divertisment, reunind localnici și turiști într-o atmosferă de sărbătoare.
Ştiri din Timiș
Fenomenul copiilor dispăruți continuă să crească în România, iar județul Timiș nu face excepție. Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției Române, în perioada 20 mai 2025 – 20 mai 2026 au fost înregistrate 10.566 de sesizări privind dispariția unor minori, cu peste 600 mai multe decât în anul precedent și cu aproape 2.000 mai multe decât în urmă cu doi ani.
Ştiri din Timiș
Tendam, unul dintre cele mai mari grupuri de fashion din Spania, marchează o dublă inaugurare în Iulius Town Timișoara, consolidându-și prezența pe piața din România. Springfield, brand dedicat publicului masculin, și Women'secret, locație care se adresează exclusiv femeilor, sunt disponibile acum clienților din Timișoara și din întreaga regiune.
Eveniment
Marși a avurt loc un accident în afara localității Mehadia, în care au fost implicate o mașină și un TIR.
Ştiri din Timiș
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, propune o parcare subterană între Spitalul Județean și viitorul stadion „Dan Păltinișanu”. Primăria respinge propunerea, deoarece terenul este spațiu verde, dar indică două alternative pentru realizarea investiției.
2
Ştiri din Timiș
Absolvenții de liceu și facultate din promoția 2026 sunt așteptați să se înregistreze la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor. Înregistrarea le oferă acces la servicii gratuite de consiliere și formare profesională, iar în anumite condiții pot beneficia de indemnizație de șomaj și de o primă de inserție în valoare de 1.980 de lei.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează joi, 11 iunie, o nouă întâlnire a atelierului de scriere creativă, desfășurată într-un format special care îmbină literatura și muzica. Evenimentul va avea loc la Sinagoga din Cetate și îl are ca invitat pe pianistul Theodor Rădulescu.
Eveniment
Polițiștii din Timiș au dat amenzi de peste 77.000 de lei în urma unei acțiuni desfășurate miercuri în trafic, în cadrul unor controale care au vizat atât siguranța rutieră, cât și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu tutun. Un permis a fost reținut, iar două certificate de înmatriculare au fost retrase.
2