Adrian Mitu şi Raul Cătinaş au făcut senzaţie la ultima gală Local Kombat. Luptătorii din vestul ţării şi-au confirmat renumele în gala K1 de la Sibiu cu două victorii înainte de limită în faţa unor sportivi din străinătate.
Timişorenii sunt mari devoratori de publicitate. Cel puţin asta reiese din lista de prezenţă de la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara, acolo unde în noaptea de sâmbătă spre duminică peste 900 de persoane au râs şi au aplaudat la cele mai interesante şi reuşite spoturi publicitare din întreaga lume.
Contrabandiştii cad pe capete în Timiş. Cea mai mare cantitate de ţigări a fost găsită în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Gătaia, în maşina unui agent de la Penitenciarul din Arad.
Peste o sută de copii însoțiți de părinţi şi bunici au mers sâmbătă seară la Iulius Mall pentru a sărbători Ziua Drepturilor Copilului. Înarmaţi cu multe cântece şi cu şi mai multă voie bună, prichindeii s-au distrat nevoie mare în zona pentru copii a complexului comercial.
Stadionul „Dan Păltinişanu” găzduieşte duminică, de la ora 20.30, derbiul etapei Ligii 1. Într-un meci care ar putea influenţa decisiv podiumul turului campionatului se vor înfrunta Poli Timişoara şi Oţelul Galaţi, ocupantele primelor două locuri.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe filme în oraș și spectacole.
Eveniment
Un accident a avut loc sâmbătă seara în localitatea Gelu din Timiș.
Mapamond
Bilanțul dublului cutremur din Venezuela a continuat să se agraveze vineri, ajungând la 920 de morți și peste 50.000 de dispăruți. UPDATE. Peste 1.000 de morți
Eveniment
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au depistat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare pentru furt.
2
Ştiri din Timiș
Au început pregătirile pentru reconstrucția completă a pasajului Slavici–Polonă din Timișoara. În câteva săptămâni vor fi introduse restricții de trafic, iar circulația va fi deviată pe un drum provizoriu amenajat de constructor.
2
Ştiri sportive
Franța, Spania și Belgia au câștigat grupele după ultimele meciuri disputate vineri la Campionatul Mondial 2026, în timp ce Senegal și Capul Verde au obținut calificarea în șaisprezecimi. Uruguayul a fost eliminat, iar Iranul încă speră.
Ştiri din Timiș
Luni, Timișul va fi vizat de Cod Roșu de caniculă, până miercuri.
6
Utile
Sâmbătă, 27 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.