Mulți dintre noi își doresc ”o schimbare” în modul lor de viață, în felul în care sunt organizați, în regimul nutrițional, în planul lor de viață personal. Sunt oamenii care încep să fie, încet-încet, conștienți de alte realități decât cele practicate sau abordate ani de zile. În această categorie intră oamenii care se trezesc către adevărata viață, simțind puterea și voința interioară spre dobândirea unei existențe echilibrate, mai împlinite, zi de zi.
Unul dintre produsele pe care omul este obișnuit să îl aibă zilnic în dietă este "pâinea noastră cea de toate zilele!" Fiind "un medicament de zi cu zi" (hrana fiind medicația sau combustia de funcționare și de întreținere, nu-i așa?), este foarte important să știm ce alegeri facem, atunci când vine vorba despre pâine.
"Cu doar 6 luni in urma eram obeza" povesteste Cristina. In urma cu 6 luni Cristina cantarea 109 kg, iar fotografia sa sta marturie.
A mânca bine înseamnă a mânca delicat, lent, respectând hrana și corpul. Felul lent și calm de a servi o masă este similar cu degustarea ei. Iar, a controla felul în care mâncăm, înseamnă a ne controla și greutatea.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.