În această perioadă se lucrează pe Calea Buziaşului din Timişoara, acolo va fi amenajat şi un nou sens giratoriu, aşa că reprezentanţii RATT spun că sunt nevoiţi să devieze circulaţia tramvaiului 4 în următoarele două zile, vineri şi sâmbătă. Călătorii vor avea la dispoziţie autobuze.
O serie de trenuri internaţionale înspre Budapesta şi Viena vor avea în perioada următoare întârzieri în ceea ce priveşte ora de ajungere la destinaţie. Problemele apar ca urmare a efectuării unor lucrări de reparaţii în Ungaria.
Lucrările continuă pe strada Ştefan cel Mare din Timişoara, dar pe tronsonul de la biserică, de la strada Ştefan Octavian Iosif, spre Fabrica de Bere, porţiune care nu a fost cuprinsă în proiectul de reabilitare al primăriei pe fonduri europene şi care urmează să intre în reparaţii. RATT anunţă devierea mai multor linii de tramvai începând de sâmbătă.
Ştiri din Timiș
România se află pe ultimele locuri în Europa la numărul de consultații stomatologice anuale, din cauza costurilor ridicate și a procedurilor nedecontate. Accesul la servicii stomatologice este inegal, cu mari lipsuri în zonele rurale. Printr-un program desfășurat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pot fi accesați aproape 9 milioane de euro pentru înființarea sau renovarea unor cabinete stomatologice pentru copii.
Eveniment
Accidentul, care a avut loc vineri, s-a produs la intersecția dintre Bd. Liviu Rebreanu și strada Salcâmilor, unde un bărbat a intrat cu mașina în scuarul care delimita sensurile de deplasare. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
1
Ştiri din Timiș
Dirijorul român Cristian Măcelaru, născut în Timișoara, a dirijat Orchestra Națională a Franței la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris.
2
Mapamond
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a început, vineri seara, cu un clip video care îl prezintă pe fostul mare fotbalist francez Zinedine Zidane purtând torţa olimpică prin capitala Franţei, potrivit AGERPRES.
1
Utile
Sâmbătă, 27 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe ateliere, petreceri tematice și proiecții.
Eveniment
Un motociclist a ajuns la spital în urma unui accident produs între Timișoara și Sânnicolau Mare.
Capitală Culturală
Adolescenții din județul Timiș pasionați de fotografie au ocazia de a participa la atelierele „We are 17”.