Dacă aveţi drum pe autostrada A1 pe porţiunea dintre Orăştie şi Sibiu trebuie să ştiţi că de luni circulaţia va fi total închisă între nodul Sălişte şi cel de la Cunţa. Circulaţia va fi deviată în zonă pe drumul naţional.
Misiuni peste misiuni pentru jandarmii timișoreni, de sâmbătă până luni, în vestul țării. Sute de oameni de ordine vor fi detașați în mai multe județe pentru păstrarea ordinii și liniștii publice.
Ultimele imagini filmate pe lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj arată că lucrările dintre Izvin şi lotul 1 al autostrăzii Lugoj – Deva sunt destul de avansate. Pe mare parte din lungime asfaltul este deja aşternut.
Azi în Timișoara
Luni, 2 februarie, puteți vizita diverse expoziții în oraș.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 2 - 8 februarie 2026.
Ştiri din Timiș
Veste bună pentru locuitorii din estul județului Timiș, sâmbătă, 31 ianuarie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Au fost prezenți ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și primarii din zonă.
1
Ştiri din Timiș
Concedierile, restructurările și incertitudinea economică pot lăsa urme asupra sănătății mintale. Tocmai de aceea, Superhumans România, împreună cu Departamentul de Psihologie al Universității de Vest din Timișoara, oferă un spațiu în care participanții să poată discuta deschis despre ceea ce simt și cum pot face față unei lumi profesionale în schimbare.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sâmbătă, 31 ianuarie, de polițiștii din Sânnicolau Mare, după ce a fost prins conducând un autoturism în localitatea Bulgăruș, deși avea dreptul de a conduce anulat și se afla sub influența alcoolului.
Capitală Culturală
La 175 de ani de la moartea sa, Mary Shelley rămâne una dintre figurile esențiale ale literaturii universale, o autoare care a marcat decisiv imaginarul modern prin romanul „Frankenstein”. Născută Mary Wollstonecraft Godwin, scriitoarea britanică a influențat nu doar literatura secolului al XIX-lea, ci și dezvoltarea timpurie a genului science fiction, scrie AGERPRES.
1