În plină pandemie de coroanvirus, în vestul țării se confecționează viziere pentru personalul medical care luptă cu COVID-19. Tineri cu inițiativă fac voluntar aceste viziere și le distribuie celor din prima linie gratuit. Îi puteți ajuta și voi să confecționeze aceste „scuturi” împotriva infecției cu coronavirus.
Cetatea Deva se va transforma timp de două zile într-un loc magic! Citadela Festival înseamnă: galerii de ară, workshopuri, artizani locali, street food și nu în ultimul rând artiști naționali și internaționali de top. Roman Flügel, Hector, Cesar Merveille, Amorf și mulți alții formează line-up-ul primei ediții a festivalului din cetatea Deva.
Nu mai puțin de 160 de elevi din clasele V - XII au participat zilele trecute la Concursul Interjudețean de Matematică Memorialul „Traian Lalescu”, competiție patronată de Universitatea de Vest din Timișoara. Instituția de învățământ superior din urbea de pe Bega le-a oferit celor mai buni elevi premii în bani și șansa unui loc fără taxă la facultate.

Ştiri sportive

CM2026 – ZIUA 7: Portugalia dezamăgește. Dramatism și spectacol în celelalte meciuri ale zilei
După ce toate cele 48 de echipe au disputat câte un meci la Cupa Mondială 2026, prima etapă s-a încheiat cu surprize și partide spectaculoase. Portugalia a remizat neașteptat cu RD Congo, Anglia a învins Croația într-un meci cu șase goluri, Ghana a câștigat în prelungiri, iar Columbia a debutat cu o victorie mai grea decât era de așteptat.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 iunie
Joi, 18 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Mapamond

SUA și Iranul au semnat o înțelegere. Piețele petroliere au reacționat pozitiv
Donald Trump și președintele Iranului au semnat înțelegerea care impune imediat încetarea conflictului și deschide o perioadă de până la 60 de zile pentru negocierea unui acord final privind programul nuclear iranian. 1

Eveniment

FOTO. Amendă de 15.000 de lei după abandonarea unor deșeuri textile pe un teren din Freidorf. Reclamația a venit de la un cititor Tion
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au identificat și sancționat o persoană care a predat deșeuri unui operator neautorizat, acestea fiind ulterior abandonate pe un teren viran din cartierul Freidorf, în prelungirea străzii Constantin Silvestri.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 iunie 2026, în Timișoara?
Joi, 18 iunie, puteți merge la un recital de flaut, pian și percuție, la spectacole de teatru, la proiecții de film sau la diverse expoziții.

Ştiri sportive

George Dragomir, medalie de bronz la Campionatele Europene de scrimă din Franța
George Dragomir a câștigat medalia de bronz în proba individuală masculină de sabie, la Campionatele Europene de scrimă de la Antony (Franța). Românul a ajuns până în semifinale, după victorii în fața lui Santiago Madrigal, a campionului mondial Sandro Bazadze și a maghiarului Krisztian Rabb, fiind învins de francezul Jean-Philippe Patrice, viitorul campion european.

Mapamond

Trump amenință Iranul: „Dacă nu se comportă cum trebuie, vom bombarda din nou”
Trump amenință că va relua bombardamentele asupra Iranului dacă Teheranul „nu se comportă cum trebuie”, afirmând că memorandumul de înțelegere aflat în negocieri nu este un acord final. 2

România

USR refuză Guvernul Veștea și cere renegocierea majorității
USR a decis în unanimitate să nu voteze Guvernul Veștea, pe care îl consideră lipsit de susținere și „antireformist”, și l-a mandatat pe Dominic Fritz să discute cu Nicușor Dan și liderii PNL și UDMR pentru o soluție politică alternativă. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici