Rezultatele anchetei demarate de mai marii IGPR în urma scandalului izbucnit săptămâna trecută la Deta nu calmează situaţia. Dacă iniţial cinci poliţişti au fost cercetaţi prealabil, iată că, în urma cercetărilor, numărul lor s-a dublat. Astfel, trei ofiţeri şi şapte agenţi de poliţie sunt luaţi la întrebări pentru că se fac vinovaţi de activitatea slabă a oamenilor legii din localitatea timişeană.
Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, reţinut vineri sub acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri şi loviri şi alte violenţe a fost dus, luni dimineaţă, la audieri. Tânărul face parte din lotul celor cinci persoane reţinute în urma scandalului izbucnit pe o terasă din localitatea timişeană Deta.
Ștefan Alexandru, unul dintre tinerii carea a ajuns la spital în urma scandalului de la Deta, s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. Totul după ce a agresat verbal și a amenințat doi polițiști de la Rutieră.
Scandalurile se țin lanț în localitatea timișeană Deta. Sâmbătă seară, polițiștii de acolo au solicitat din nou ajutorul mascaților după ce un tânăr i-a amenințat că le sparge geamurile de la mașină. Vorbim despre nimeni altul decât Ștefan Alexandru, cel tăiat cu sabia în urmă cu o săptămână de unul dintre fiii primarului din oraș.
Consilierii locali USL din Deta sunt furioşi pe afirmaţiile primarului Petru Roman, care a susţinut într-o scrisoare deschisă că "mass media a fost influenţată de lider politici" în acest scandal. Ei îl acuză pe Roman de calomnie şi îi cer să prezinte un raport faţă de acest eveniment.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Lugoj
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.