Cercetările arheologice preventive realizate pe traseul viitoarei căi ferate modernizate dintre Caransebeș și Lugoj au scos la lumină unele dintre cele mai importante descoperiri din vestul României. Arheologii au identificat până acum 23 de situri, care oferă informații despre locuirea acestei regiuni pe parcursul a mai bine de trei milenii, din preistorie și până în Evul Mediu timpuriu.