Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, vineri, că municipalitatea nu va mai muta Clinica de Dermatologie la Spitalul Militar deoarece conducerea acestei instituţii doreşte să înfiinţeze mai multe secţii. În aceste condiţii, fără să precizeze cine este proprietarul acestei clădiri, primarul a afirmat că se vor căuta alte spaţii pentru această clinică.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a declarat „profund decepţionat” de atitudinea conducerii Spitalului Militar, care a refuzat să stea de vorbă cu directorul Spitalului Municipal, Octavian Mazilu, în legătură cu mutarea Clinicii de dermatologie şi a Policlinicii 3 în incinta acestei clădiri. Primarul îi ameninţă pe cei de la Spitalul Militar că va percepe chirie pe spaţiile pe care le folosesc, care sunt în proprietatea municipalităţii.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că în cursul acestui an Clinica de Dermatologie va fi mutată din zona centrală, de pe strada Mărăşeşti, urmând ca în spaţiul de acolo să funcţioneze centre culturale străine şi consulate. Edilul i-a anunţat pe cei de la Dermatologie prin intermediul mass-media că vor părăsi imobilul respectiv.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, vineri, că a găsit un spaţiu pentru mutarea Clinicii de Oncologie a Spitalului Municipal, care nu va mai putea funcţiona în clădirea retrocedată de pe bulevardul Mihai Viteazu de anul viitor. Clinica va fi mutată la fostul internat al Liceului MIU de pe bulevardul Victor Babeş, dar acest lucru va fi posibil de-abia din primăvară. Până atunci, bolnavii de cancer vor sta la Dermatologie, în centru, spune edilul.
Ştiri din Timiș
În weekend are loc Picnic in My Town, unde se celebrează șapte ani de la inaugurarea Iulius Town, dar și zece ani de Street FOOD Festival. Show cu sute de drone sincronizate pe muzică, concerte live ale trupelor The Motans, Killa Fonic, om la lună și alți artiști îndrăgiți, dar și preparate din toate colțurile lumii te așteaptă.
România
Senatul a eliminat examenul separat de admitere la liceu, care fusese prevăzut în actuala Lege a învățământului preuniversitar.
Ştiri din Timiș
Instituția Prefectului – Județul Timiș introduce un nou regulament pentru gestionarea petițiilor, acordarea audiențelor și consilierea cetățenilor. Prefectul Paul Finta spune că măsura vine în contextul unui volum ridicat de solicitări și urmărește un circuit mai clar și mai eficient al problemelor semnalate de timișeni.
Eveniment
Aproape 20 de tone de tutun pentru narghilea, sute de litri de alcool și alte bunuri au fost descoperite într-un camion oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Șoferul a fost arestat preventiv, iar anchetatorii spun că marfa ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 17 milioane de lei bugetului de stat.
1
Ştiri din Timiș
Salome Zurabișvili, prima femeie președinte a Georgiei, vine la Timișoara Forum for European Values, în noiembrie. Ea devine al doilea fost șef de stat confirmat, după portughezul Marcelo Rebelo de Sousa.
3
Eveniment
Cu o zi în urmă, în localitatea timișeană Ohaba Lungă, o sesizare despre o poartă care risca să cadă peste copii s-a transformat într-un scandal pe holul primăriei, soldat la rândul său cu un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Într-un interviu acordat Tion.ro, bărbatul agresat povestește ce s-a întâmplat.
6
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați marți, 15 septembrie, în Parcul Rozelor, la una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale orașului. Ruga Timișoarei va începe la ora 17:00. Pe scenă vor urca ansambluri folclorice, tineri interpreți și artiști consacrați ai cântecului bănățean.