Va fi agitație mare, marți, la sediul IPJ Timiș. Polițiștii își vor deschide porțile pentru toți cei care vor să vadă tehnica, dar și cum își desfășoară oamenii legii activitatea. Totul cu ocazia Zilei Poliției Române.
Timişorenii sunt invitaţi să sărbătorească alături de poliţiştii de frontieră timişeni 150 de ani de existenţă a Poliţiei de Frontieră. Evenimentele vor avea loc în Piaţa Operei, fiind anunţate exerciţii demonstrative şi prezentări ale tehnicii din dotarea poliţiştilor de frontieră.
Agitație mare, de 1 Iunie, în Parcul Copiilor din Timișoara. Sute de micuți s-au adunat acolo pentru a sărbători Ziua Copilului și pentru a asista la mai multe demonstrații pregătite pentru ei de polițiștii timișeni.
Parcul Copiilor este ţinta preferată a celor mici în aceste zile. Sâmbătă şi duminică, aici au loc o serie de acţiuni destinate zilei de 1 Iunie . Chiar dacă vremea este mai capricioasă în acest sfârşit de săptămână, părinţii şi copiii au îndrăznit să iasă sâmbătă la joacă...
Forfotă mare, joi la prânz, pe terenul de antrenament al polițiștilor de frontieră din Timișoara. Oamenii legii au fost luați cu asalt de sute de micuți care le-au trecut pragul pentru a vedea cum își desfășoară activitatea. Totul la invitația polițiștilor care le-au pregătit prichindeilor o surpriză în avans de 1 Iunie.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.
Ştiri din Timiș
Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite de cei mici, el îi așteaptă în Iulius Town Timișoara. Pe lângă întâlnirea cu Moșul, cei mici sunt invitați la un atelier de creație, la teatrul de păpuși și pot face cunoștință cu îndrăgitele personaje din „Frozen”. Mai mult, în Iulius Town va avea loc și o paradă festivă cu Moș Crăciun și spiridușii veseli.