Scandal, marti, la demolarea unor etaje ale hotelului Histria din Mamaia: autoritatile sustin ca au fost construite ilegal. Pe de-o parte, s-a intervenit cu buldozere, politisti, procurori, jandarmi, trupe DIAS, pe cealalta parte - doi chiriasi au urcat pe acoperis, amenintand ca se arunca!
Sute de curiosi dintr-un orasel scotian au oprit orice activitate pentru a urmari si surprinde pe camerele foto ori video momentul demolarii spectaculoase a unui bloc cu 17 etaje, care a fost inaugurat in anul 1964.
Acuzat adesea că are o atitudine permisivă faţă de reprezentanţii etniei rome care îşi construiesc palate cu turnuleţe de multe ori fără autorizaţie de construire sau fără să respecte documentaţiile dacă ele sunt emise şi acaparează imobilele din zona centrală pe căi dubioase, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a prezentat vineri o situaţie cu privire la „casele ţigăneşti” cu probleme. Vedeţi câte s-au demolat din 1996, de când este primar Ciuhandu, şi până acum, şi cum motivează edilul-şef tărăgănarea lucrurilor la acest capitol.
Ce ţi-e 200.000 de euro, ce ţi-e 100.000... Consilierii locali din Timişoara au aprobat, marţi, un proiect care prevede alocarea sumei de aproximativ 100.000 de euro pentru demolarea unor construcţii de pe strada Popa Şapcă, după ce iniţial conducerea primăriei propusese să se aloce dublu pentru aceeaşi operaţiune, ca să poată fi construite pe terenul respectiv spaţii de învăţământ pentru Liceul „Nikolau Lenau”.
Consilierii locali ai PNL se împotrivesc proiectului Primăriei Timişoara de a aloca o sumă pe care o consideră fabuloasă, de peste 200.000 de euro, pentru demolarea unor construcţii de pe un teren de pe strada Popa Şapcă, unde ar urma să fie construite noi spaţii de învăţământ pentru Liceul „Nikolaus Lenau”.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.