A fost nevoie de mulţi ani, plângeri şi somaţii pentru ca Primăria Timişoara să dărâme o construcţie ridicată ilegal de o familie de romi pe strada Glad. Operaţiunea a început în 2009, dar s-a oprit, vreme de trei ani, din cauză că... materialele rezultate în urma primei etape a demolării blocau accesul și nu s-a mai putut continua, susţin autorităţile. Acum municipalitatea a fost obligată de instanță să facă ordine.
Poliţiştii din Timişoara îi cercetează, în urma controlului efectuat, vinerea trecută, pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 3, atât pe proprietarii casei Muhle, cât şi pe reprezentanţii firmei de construcţii care a efectuat demolarea imobilului de patrimoniu. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la doi ani de închisoare sau amendă de până la 5 000 de lei.
Una dintre cele mai frumoase clădiri din Timişoara, Casa Muhle, situată pe bulevardul Mihai Viteazu a fost transformată într-o ruină după ce a încăput pe mâinile unui clan de romi. Reprezentanţii Primăriei Timişoara susţin că au cerut sistarea lucrărilor de demolare, în timp ce consilierii PNL acuză municipalitatea de dezinteres în acest caz.
Soarta Hotelulului Histria din Mamaia, "atacat" de buldozere si excavatoare, o vor avea vreo 100 de cladiri din statiunile turistice. Vor fi demolate nu numai hoteluri, ci si terase, gradini de vara, restaurante si cluburi, anunta Ministerul Turismului. Elena Udrea explica: Am declarat razboi regilor constructiilor ilegale!

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.