Adunare Generală cu surprize a Asociației Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană. Președintele Comitetului director, Horațiu Rada, și-a prezentat demisia, în contextul în care alți doi membri ai acestui comitet – Ion Caramitru și Mihai Gafencu - și-au înaintat, de asemenea, demisiile, în ultimele zile. În aceste condiții, primarul Timișoarei a anunțat că municipalitatea ar putea finanța în continuare asociația, dar cu condiția modificării statutului astfel încât Primăria Timișoara să aibă puteri sporite. UPDATE. Diaconu: „Asociația poate avea încă un rol, dar nu cel majoritar în acest program”
Chiar dacă demisiile şi plecările se ţin lanţ la ACS Poli Timişoara, Daniel Stanciu spune că nu se gândeşte la o plecare de la club, dar nici la o promovare pe o funcţie superioară. Incertitudinea şi lipsa unui preşedinte creează mari probleme la club recunoaşte acesta. Ultima plecare: preparatorul fizic al echipei!
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese, însă anunță că va contesta decizia la CEDO. USR susține că sentința nu îi afectează actualul mandat de primar al Timișoarei, dar îl împiedică să candideze la funcții alese până în 2030.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese constatat în legătură cu un împrumut din campania electorală din 2020. Decizia ÎCCJ menține raportul ANI și poate avea consecințe asupra mandatului său și a dreptului de a candida.
2
Ştiri din Timiș
În așteptarea verdictului definitiv al ÎCCJ în procesul cu ANI, Dominic Fritz a transmis că nu își pierde mandatul de primar chiar dacă instanța îi respinge acțiunea. Edilul susține că riscă doar o sancțiune salarială și o interdicție de a ocupa funcții alese după încheierea mandatului.
2
România
Adrian Veștea și-a anunțat candidatura la șefia PNL și cere amânarea Congresului Extraordinar cu o săptămână. În paralel, Tribunalul Ilfov a suspendat temporar o decizie a conducerii PNL, hotărâre pe care partidul o va contesta.
1
Mapamond
Un atac cu drone a lovit o rafinărie de lângă Moscova, provocând explozii și incendii. Rusia spune că a doborât numeroase drone și raportează răniți, în timp ce Kievul a transmis mesaje dure privind continuarea războiului.
2
Mapamond
Acordul semnat de SUA și Iran a permis reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz și a dus la scăderea prețului petrolului, însă transportatorii avertizează că revenirea la normal va fi lentă. În același timp, noi atacuri israeliene în Liban și refuzul Israelului de a se retrage din sudul țării pun sub semnul întrebării eficiența armistițiului și perspectivele unei păci durabile în regiune.
3
Ştiri din Timiș
Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara. După concertul susținut la Spitalul de Copii, muzicienii Filarmonicii „Banatul” vor cânta și pentru pacienții de la Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Municipal, într-un demers de sprijin emoțional prin artă.